Cinci ani în spatele gratiilor, după ce și-a răzbunat calul
Dimensiune font:
* consumator cronic de alcool, Vasile devenea agresiv cu persoanele din jur, inclusiv cu membrii propriei familii * aceştia se refugiau într-o anexă, unde aşteptau ca el să adoarmă * chemat la gard pentru a da socoteală, vecinul a avut proasta inspiraţie de a ieşi împreună cu fiul său, acesta din urmă fiind înarmat cu un par * a mai şi înjurat în gura mare * Vasile a lovit fulgerător cu cuţitul, sângele ţâşnea ca la robinet
Îndelungata perioadă în care Vasile H. (45 de ani) din Bosia a fost mare împătimit al băuturii şi scandalagiu vestit în sat a luat sfârşit, dar într-un mod deloc dorit de el. Bărbatul se află de 15 ani într-o relaţie de concubinaj cu P.M., au cinci copii împreună. Consumator cronic de alcool, pe fondul stării de ebrietate, devenea agresiv cu persoanele din jur, inclusiv cu membrii propriei familii. În astfel de situaţii, atunci când ajungea seara băut la domiciliu, concubina şi copiii săi se adăposteau într-o anexă din curtea imobilului în care locuiesc, pentru a evita scandalurile şi eventualele acte de agresiune, aceştia întorcându-se în casă, abia după ce se asigurau că Vasile a adormit.
Vecinul Vasile I. nu duce nici el la ureche, aşa că, între cei doi, scandalurie s-au ţinut lanţ. Paroxismul a fost atins într-o seară de la începutul lui iulie 2022, când V.H. şi-a găsit calul înjunghiat. N-a stat deloc pe gânduri, a ieşit la gard înarmat cu un cuţit şi l-a provocat pe V.I. la un duel. Acesta din urmă a venit însoţit de fiul său, Cosmin, tânărul rotind ameninţător un par deasupra capului. Concubina lui V.H. a încercat să aducă liniştea în cătun, a ieşit, şi-a luat iubitul de braţ, împingându-l către casă.
Total lipsit de inspiraţie, V.I. tras câteva înjurături, V.H. s-a smucit din mâna femeii, s-a întors şi a acţionat fulgerător, împlântând de două ori cuţitul în pieptul duşmanului. Sângele a început să ţâşnească precum la robinet, noroc de Cosmin, care a lăsat bâta şi a sunat la 112.
Înjunghiatul a scăpat cu viaţă, dar a stat în spital o lună de zile. V.H. a ajuns în arestul preventiv, a fost judecat pentru tentativă de omor şi condamnat, pe 19 decembrie, la cinci ani şi patru luni de închisoare. Nu s-a împăcat deloc cu ideea, a atacat la Curtea de Apel sentinţa Tribunalului, susţinând că a acţionat în legitimă apărare, după ce Cosmin l-a lovit cu bâta peste piciorul stâng. A arătat judecătorilor umflătura care încă mai persistă şi a solicitat redozarea pedepsei, pe care o consideră exagerat de aspră. Argumentul n-a stat deloc în picioare, a fost dat de gol chiar de către concubina lui, care a declarat că V.H. are umflătura încă de acum doi ani, când a suferit o intervenţie chirurgicală.
Aşa că, în loc să-i convingă, pledoaria sa mai mult i-a enervat pe magistraţi, care i-au respins apelul ca nefondat. Sentinţa e definitivă. Claudiu CONSTANTIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau