Cine sunt scriitorii nominalizați pentru Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" - Opus Primum
Dimensiune font:
Memorialul Ipoteşti - Centrul Naţional de Studii "Mihai Eminescu" a anunţat nominalizările pentru Premiul Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" - Opus Primum pe anul 2021.
Juriul, format din Alexandru Cistelecan (Universitatea din Târgu Mureş), Mircea A. Diaconu (Universitatea "Ştefan cel Mare" din Suceava), Mihai Iovănel (Institutul de Istorie şi Teorie Literară "George Călinescu" din Bucureşti), Alex Goldiş (Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca) şi Andrei Terian (Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu), a nominalizat cinci autori care au debutat cu volume de poezie în 2021.
Tinerii poeţi nominalizaţi sunt: Andrei Codrin Bucur, pentru volumul "La bella Italia: antipoemejurnaliere", Ileana Negrea, pentru cartea "Jumătate din viaţa mea de acum", Alexandra Pâzgu, pentru volumul "Dă tot ce ai", Ioana Zenaida Rotariu, pentru "Cei cinci ani de muţenie: poezie", şi Cătălina Stanislav, pentru volumul "Nu mă întrerupe".
Laureatul ediţiei a XXIV-a a Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu" - Opus Primum va fi desemnat pe 15 ianuarie. Decernarea Premiului va avea loc în aceeaşi zi, on-line. Evenimentul va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a Memorialului Ipoteşti.
Începând cu anul 1999, laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie "Mihai Eminescu"- Opus Primum au fost: Doru Mareş, Dan-Bogdan Hanu, T.O. Bobe, Liviu Georgescu, Răzvan Ţupa, Cristian Pohrib, Dan Sociu, Teodor Dună, Dan Coman, Claudiu Komartin, Bogdan Perdivară, Sebastian Sifft, Oana Cătălina Ninu, Diana Geacăr, Andra Rotaru, Rita Chirian, Livia Roşca, Florin Partene, Svetlana Cârstean, Stoian G. Bogdan, Mihai Duţescu, Crista Bilciu, Andrei Dósa, Anatol Grosu, Ştefan Baghiu, Ştefan Ivas, Merlich Saia, Ionelia Cristea, Robert G. Elekes, Ciprian Popescu, Cristina Stancu, Mina Decu, Anastasia Gavrilovici şi Deniz Otay.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau