Cinematograful în aer liber!

2 cinematograf 2
2 cinematograf 3
2 cinematograf alexandra rata

Dimensiune font:

| 09-08-2023 07:59

Situat în zona Releului din Bucium, Cinema Sky s-a transformat, dintr-o simplă idee, în ceva special. Aceasta datorită ieşencei Alexandra Raţă, care s-a înscris într-un proiect de antreprenoriat cu dorinţa de a aduce ceva nou în oraş. Ieșenii au îmbrățișat rapid ideea tinerei și au fost prezenți, atunci când condițiile meteorologice au permis, în număr mare la cinematograful în aer liber. Interesant este faptul că Alexandra promite să nu se oprească aici, propunând extinderea proiectului la nivel naţional

O tânără din Iași a reușit să surprindă pe toată lumea cu ideea pe care a avut-o. Alexandra Rață a reușit să pună pe picioare un cinematograf în aer liber, situat în zona Releu din Iași. Cinematograful, inaugurat la începutul lunii iunie, este deja un real succes și este frecventat, la fiecare final de săptămână, de sute de persoane care doresc să își petreacă timpul în aer liber. ,,Totul a pornit cu înscrierea mea într-un proiect de antreprenoriat și dorința de a aduce ceva nou în orașul nostru. După terminarea proiectului, am avut posibilitatea de a aplica pentru un grant de 40.000 de euro și am fost printre fericiții câștigători. Și astfel s-a născut Cinema Sky, dintr-o simplă idee s-a transformat în ceva cu totul special. Publicul a avut o deschidere mare asupra proiectului și l-a primit cu brațele deschise. Putem spune că ne-am creat o comunitate și suntem profund recunoscători pentru acest lucru”, a povestit Alexandra Rață.
Ieșenii, încântați de ideea tinerei
Ieșenii au îmbrățișat rapid ideea tinerei și au fost prezenți, atunci când condițiile meteorologice au permis, în număr mare la cinematograful în aer liber. Chiar dacă nu are un program fix, organizatorii anunță evenimentele prin intermediul rețelelor de socializare. ,,Nu avem un program fix de funcționare. Predominant filmele sunt difuzate în weekend, dar acest lucru depinde foarte mult și de condițiile meteorologice. Prețul unui bilet pentru un adult este de 30 de lei, iar unul pentru studenți și elevi este de 27 de lei. Publicul țintă s-a conturat cumva în jurul intervalului de vârstă 20-35 de ani. Cumva de la ei am avut parte de o interacțiune mai puternică, însă noi suntem acolo pentru orice tip de vârstă și pentru oricine este deschis la o astfel de experiență”, adaugă tânăra din Iași.
Există planuri de extindere
Tânăra antreprenoare a mai specificat faptul că există și planuri de extindere în alte orașe ale țării. Astfel, ideea ei ar putea căpăta amploare la nivel național dacă lucrurile vor merge așa cum plănuiește. ,,Cu siguranță, ne dorim foarte mult să ne extindem, această idee să capete amploare și să ajungem și în alte orașe ale țării. Dorim să aducem această experiență în toată România. Momentan suntem în căutarea posibilităților de finanțare și de dezvoltare”, a încheiat Alexandra Rață. Cristian ANDREI

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Magistraţii i-au împlinit dorinţa. L-au băgat la zdup pe un hârlăuan ce înjurase un poliţist
24/11/2024 23:59

Oprit şi legitimat decătre agentul de poliţie Dumitru D., tanărul a devenit recalcitrant, s-a pus ope injurat şi ameninţat. Nici după ce a fost imobilizat şi dus la secţie, nu s-a potolit. Dimpotriv ...

Doi pumni daţi, trei ani de puşcărie primiţi
24/11/2024 23:58

 Întamplarea ce i-a adus atata ghinion popricăneanului s-a petrecut in seara de 19 mai 2023. Tanărul lucrase toată ziua in gospodăria consăteanului Iulian A., pe care-l ajutase să taie nişte l ...

 O păşcăneană a bătut un bărbat şi i-a sustras telefonul
24/11/2024 23:55

Păşcăneana Rada A. şi iubitul ei, Florin S., au fost trimişi in judecată pentru săvarşirea infracţiunilor de „talhărie calificată”, respectiv „lovire sau alte violenţe”, fapt ...

Doi soţi din Iaşi au demarat o afacere de turism sexual
24/11/2024 23:48

Prin incheierea finală de vineri, 22 noiembrie, judecătorul de cameră preliminară a dat undă verde intr-un nouă proces de proxenitism, inculpaţi fiind soţii Cătălin şi Andreea N., plus taximetristul ...

Incendiu la Volovăț. Șase echipaje de pompieri s-au luptat cu flăcările care au cuprins o casă
24/11/2024 18:47

Şapte echipaje de pompieri au intervenit, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu la o casă din localitatea Volovăţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ...

Expoziție în aer liber la Muzeul Unirii -  „Iași, oraș minunat”
24/11/2024 17:08

      Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi propune publicului expozitia in aer liber „Iasi, oras minunat” semnată de artistul fotograf Ozolin Dusa si organizată i ...

 Trotinetele electrice din Iași, între viteză, haos și revoluția mobilității urbane
24/11/2024 16:52

Trotinetele electrice au invadat străzile din Iasi cu o viteză ametitoare. În ultimii doi ani, mijloacele de transport usor si ecologic s-au transformat dintr-un trend urbanist inovator intr-un adevăra ...

Rugăciunea și tehnologia, între sacru și digital
24/11/2024 13:56

* intr-un univers dominat de algoritmi si notificări, unde smartphone-urile sunt extensii ale existentei noastre, rugăciunea isi găseste un nou loc * cei care altădată căutau linistea unei biserici sau in ...

Cei mai buni clarinetiști din lume vin la Iași
24/11/2024 13:39

Timp de o săptămană, Iasul va deveni centrul unei importante competittii - Concursul International de Clarinet, ajuns la editia a VII-a, care va reuni instrumentişti clarinetisti din intreaga lume. Competit ...

Endometrioza, boala invizibilă care schimbă vieți
24/11/2024 13:37

* in Romania, una din 10 femei sufera de endometrioză, iar 50% dintre femeile diagnosticate răman infertile * desi este o afectiune foarte răspandită, nu este foarte cunoscută, iar două din trei ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei