CJ alocă noi fonduri pentru reconstrucția Filarmonicii „Moldova”
Dimensiune font:
Din lipsa fondurilor, Filarmonica de Stat „Moldova” din Iași a ajuns într-o stare avansată de degradare. Acum, autoritățile caută soluții de finanțare, pe mai multe linii, pentru a acoperi în întregime lucrările de reparații. În momentul emiterii autorizației de construire, în anul 2021, valoarea totală a proiectului era de zece milioane de euro.
Având în vedere prevederile din Ghidul de finanţare pentru Filarmonica de Stat „Moldova”, Consiliul Judeţean Iaşi trebuie să actualizeze documentaţia tehnico-economică, procedură care necesită suplimentarea bugetului alocat acestor lucrări. Pentru a reactualiza documentaţia tehnico-economică existentă, și anume pentru Raportul de expertiză tehnică, DALI şi Proiectul tehnic în vederea realizării proiectului, firma care se ocupa de proiectare SC Mihul SRL - SC Atelier de Proiectare Visan SRL a solicitat o suplimentare a contractului cu 245.520 lei, fără TVA. Valoarea inițială era de 580.000 lei, fără TVA, însă această suplimentare este necesară, conform cerinţelor din Ghidul de finanţare PNRR - Componenta C5 - Valul Renovării, Axa de investiţii 2: Schema de granturi pentru eficienţă energetică şi rezilienţă în clădiri publice, pentru care s-a aplicat.
Ansamblul de imobile al Filarmonicii este compus din trei tronsoane construite în epoci diferite, în formă de „L” în plan. Tronsonul 1 - Casa Alecu Balș, este o casă cu parter și două etaje, care a fost construită în anul 1815. Acest tronson a fost consolidat și reabilitat recent şi nu face obiectul proiectului tehnic existent. În prezent, ansamblul este format din tronsoanele 2 și 3A, care au fost preluate de Consiliul Judetean Iași pentru o perioadă de 22 ani sub rezerva începerii lucrărilor de reabilitare în termen de doi ani de la preluare.
Tronsonul 2 cuprinde săli de concert, săli de studiu și anexe administrative, situate pe Strada Cuza Vodă, în continuarea tronsonului 1, iar cel de-al treilea tronson este format din aripa aflată la Strada Vasile Stroescu, compusă din unirea a două case existente cu un corp de legătură, care au fost denumite Tronson 3A şi Tronson 3B. Expertiza tehnică a aratat că tronsonul 2 și tronsonul 3A sunt, în prezent, în clasa de risc seismic ridicat, clădirile necesitând lucrări de consolidare și de reconstrucţie.
Franz Liszt, la Casa Balș
Filarmonica de Stat „Moldova” din Iaşi are o valoare deosebită pentru regiunea Moldova, având o importanță arhitecturală, istorică şi culturală remarcabilă. Aici au avut loc diferite manifestări artistice ale timpului. În salonul Casei Balş s-a jucat, în anul 1817, prima piesă de teatru în limba romănă, iar la 18 ianuarie 1847 a avut loc un concert susţinut de marele pianist şi compozitor Franz Liszt. Tot în cadrul Filarmonicii din Iași a avut concertul inaugural la 9 octombrie 1942, sub bagheta lui George Enescu. Clădirea Filarmonicii Moldova este înscrisă în lista monumentelor istorice din anul 2010 cu denumirea Notre Dame de Paris.
Ruxandra CAȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau