CJ Iaşi deschide portofelul pentru proiectele societăţii civile
Dimensiune font:
Sesiunea de selecție a proiectelor cu finanțare nerambursabilă din buget se va întinde până pe 31 mai * sunt puşi la bătaie 1,8 milioane de lei, defalcaţi pe nouă domenii
Consiliul Județean Iași va acorda anul acesta finanțări nerambursabile în valoare totală de 1,8 milioane de lei, pentru activități non profit de interes public județean, în baza Legii 350/2005. Proiectele se pot depune până la data de 18 aprilie 2023, ora 16.30, la sediul Consiliului Județean, Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt, nr. 69. Dosarele vor fi analizate ulterior de Comisiile de evaluare şi selecţionare, acest proces urmând să se încheie pe 31 mai. „Dezvoltăm Iașul și prin creșterea capacității ONG-urilor din județul nostru de a implementa proiecte în și pentru comunitate. Am crescut în fiecare an sumele alocate pentru finanțarea nerambursabilă pe care Consiliul Județean Iași o poate acorda în conformitate cu Legea 350 din 2005, iar în 2023 avem alocată o sumă record de 1,8 milioane lei. După ani de zile în care fie sumele puse la dispoziție în cadrul programelor anuale au fost infime, fie comunicarea și consultarea dintre Consiliu și societatea civilă au fost inexistente, am reușit, în doar doi ani, să realizăm un adevărat parteneriat cu societatea civilă. Avem speranța că și în acest an vom avea mai multe ONG-uri, mai multe proiecte depuse, mai multe proiecte finanțate și un grad de accesare mai mare, ceea ce nu poate însemna decât mai mulți beneficiari și o comunitate mai activă și mai dezvoltată”, a declarat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe.
Câţi bani se alocă şi cui
Suma de 1,8 milioane de lei alocată pentru Program anul acesta este este defalcată pe nouă domenii. Cei mai mulţi bani, 600.000 lei, vor reveni ONG-urilor care dezvoltă proiecte sportive, la care se adaugă 150.000 lei pentru
Proicetele care includ sportul de masă. Alţi 250.000 lei sunt destinaţi proiectelor cu tentă sociale, iar câte 200.000 de lei sunt rezervaţi pentru proiectele destinate tinerilor, respectiv pentru finanţarea proiectelor culturale. Pentru siguranţa cetăţeanului şi ordine publică au fost alocaţi 50.000 lei, pentru domeniul educaţional, alţi 200.000 lei, iar pentru promovare turistică şi protecţia mediului, câte 75.000 lei. Pe toată durata de depunere a proiectelor pot fi adresate în scris cereri de clarificare la adresa de email ghiseu.unic@icc.ro. Informații suplimentare se pot solicita și la numărul de telefon 0232.235.100 interior 284. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau