CJ Iaşi plătește 2 milioane de lei pentru a rezolva problema școlilor cu WC-ul în fundul curții
Dimensiune font:
* vor primi bani pentru amenajarea de grupuri sanitare conforme unităţile administrativ-teritoriale Scânteia, Sirețel, Țibana, Țigănași, Victoria, Bivolari, Cotnari, Ciurea, Ceplenița, Mădârjac și Tansa * acesta au solicitat bani de la Consiliul Județean Iași pentru a scăpa de problema WC-urilor școlare din fundul curții
Inspectoratul Școlar Județean Iași, împreună cu autoritățile locale din mai multe comune și Consiliul Județean Iași au reușit să identifice toate școlile care au grupurile sanitare în exteriorul unităților de învățământ.
O parte din primării spun că nu dispun de fondurile necesare pentru a acoperi cheltuielile cu o astfel de investiție și, implicit, nu pot face nimic pentru a remedia situația. Există și situații în care grupurile sanitare necesită lucrări de modernizare sau de relocare a clădirilor, pentru că unele dintre ele sunt în curs de retrocedare, demolare sau, pur și simplu, nu beneficiază de utilităţi precum alimentare cu apă și canalizare. În urma analizei, s-au identificat un număr de 26 UAT-uri pe raza județului Iași unde sunt necesare intervenţii.
Consiliul Județean Iași a solicitat primăriilor toate demersurile pe care le-au făcut pentru crearea de noi grupuri sanitare, începând de la expertize tehnice, studii de fezabilitate, racordarea la utilităţi apă și canal, precum şi situația sumelor destinate prin bugetul comunei pentru remedierea situaţiei. „La nivelul Consiliului Judeţean laşi a fost constituit Grupul interinstituţional de identificare a unor soluţii pentru realizarea grupurilor sanitare din şcolile, liceele şi grădiniţele de pe raza judeţului laşi care să corespundă normelor de igienă şi să asigure funcționarea în mod corespunzător a unităților de învățământ. Situaţia prezentată de Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi a fost analizată în şedinţa din 3 februarie 2022, împreună cu reprezentanţii UAT-urilor pe raza cărora se află aceste grupuri sanitare neconforme”, se arată în proiectul de hotărâre.
Pentru ca elevii să aibă condiții normale în școli, anul acesta se va aloca din bugetul Consiliului Judeţean Iaşi suma de 2 milioane de lei unităţilor administrativ-teritoriale Scânteia, Sirețel, Țibana, Țigănași, Victoria, Bivolari, Cotnari, Ciurea, Ceplenița, Mădârjac și Tansa. Acestea au solicitat finanțare de la Consiliul Județean Iași pentru amenajarea de grupuri sanitare conforme.
Școli cu sume importante
La Şcoala Gimnazială sat Tufeștii de Sus, Şcoala Gimnazială sat Rediu din comuna Scânteia, va fi alocată suma de 131,20 mii lei cu TVA, Şcoala Gimnazială sat Humosu - Şcoala Gimnazială sat Sirețel va fi alocată suma de 237,00 mii lei cu TVA. Pentru Școala Gimnazială din sat Alexeni, comuna Țibana va fi alocată suma de 100,00 mii de lei, iar la Școala Gimnazială nr.1 din comuna Mădărjac va fi alocată suma de 50 mii de lei.
Cei mai mulți bani vor merge la cele două școli din comuna Țigănași: Şcoala Gimnazială din sat Tigănaşi și Școala Gimnazială din sat Stejarii. Aici, Consiliul Județean Iași va aloca suma de 450,80 mii de lei cu o co-finanțare 277,83 mii de lei din partea autorităților locale. Școala Gimnazială nr.1 din comuna Victoria va primi suma de 50 mii de lei de la CJ Iași, iar pentru finalizarea lucrărilor la grupurile sanitare, primăria va asigura o co-finanțare de 50 de mii de lei.
Și Școala Gimnazială din satul Bivolari va primi 300,00 mii de lei pentru investițiile în infrastructura școlară, iar primăria va aloca 177 mii de lei. La Şcoala Gimnazială din Hodora, comuna Cotnari se va aloca suma de 115 mii de lei, la Şcoala Gimnazială Ciurea - 344,00 mii de lei, la Școala Gimnazială Buhalnița, Ceplenița suma de 100,00 mii de lei, iar la Școala Gimnazială din comuna Tansa - 122,00 mii de lei. Ruxandra CAȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau