Coco stă în puşcărie pentru că s-a zgârcit să plătească 400 lei

2b726577e3d1ba65751e3883c12800853

Dimensiune font:

| 03-01-2021 21:25

Nici în ruptul capului nu şi-ar fi închipuit Eugen V. (33 de ani), zis Coco, că va ajunge după gratii după o banală sfadă în piaţă, lăsată cu nişte schimburi de pumni şi scuipaţi în faţă. Povestea e foarte veche, întâmplarea a avut loc în urmă cu cinci ani. Victima, Vasile B., n-a acceptat niciun fel de împăcare şi a mers până-n pânzele albe cu reclamaţiile, plângerile şi procesele.

Ca atare, la sfârşitul lui 2018, Coco a fost condamnat la 10 luni şi 10 zile închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de „lovire şi alte violenţe”, deoarece îi dăduse o bătaie teribilă duşmanului său. Judecătorii i-au pus în vedere să achite suma de 400 lei, aceasta reprezentând doar daunele materiale. Şi să efectueze 60 zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Coco a ignorat total sentinţa, nu s-a prezentat deloc la Probaţiune, n-a achitat niciun sfanţ lui Vasile, astfel încât s-a trezit, la începutul lunii februarie a.c., chemat din nou în instanţă. Probaţiunea a cerut revocarea suspendării şi trimiterea lui Coco după zăbrele, iar, o lună mai târziu, instituţia a obţinut câştig de cauză. Caz rarisim pentru că, în 99,9% din cazuri, judecătorii evită asemenea măsuri.

Ajuns în Penitenciarul Iaşi, Coco a continuat să sfideze. Deşi e patron de firmă şi câştigă destui bani, n-a vrut cu niciun chip să plătească infima sumă. În schimb, a cerut liberarea condiţionată, ca să-şi poată petrece sărbătorile alături de familie. Magistraţii de la Judecătoria Iaşi nu i-au luat în seamă doleanţa şi au decis ca bătăuşul să iasă din închisoare strict la termen. Adică pe 27 ianuarie 2021. Marcel FLUERARU

 

 

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:53

1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62719, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 2.539 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62720, Carte funciara 62720; -teren in suprafata de 1.374 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 62721, Carte funciara 62721; -teren in suprafata de 1.165 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62722, Carte funciara 62722; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 94/17.10.2024. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
1. Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Ion Neculce, cu sediul administrativ in sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, telefon 0232/710.880, email: office@primaria- ionneculce.ro, cod fiscal 4541050. 2. Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: -teren in suprafata de 4.250 mp, situat in extravilanul satului Razboieni, comuna Ion Neculce, nr. cadastral 62548, Carte funciara 62548; -teren in suprafata de 3.080 mp, situat in extravilanul satului Prigoreni, comuna Ion Neculce, nr.cadastral 61364, Carte funciara 61364; ce apartin domeniului privat al Comunei Ion Neculce, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. al Comunei Ion Neculce nr. 89/27.07.2023. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, la sediul institutiei sau electronic, prin e-mail: office@primaria- ionneculce.ro. 3.2. Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Registratura Comunei Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: Gratuit. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 18.11.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 26.11.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi, Registratura. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: un exemplar. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.11.2024, ora 09.30, Comuna Ion Neculce, sat Razboieni, F.N., judetul Iasi -etajul I -Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Iasi, Iasi, Str. Elena Doamna nr. 1A, judetul Iasi, telefon 0332/403.647, fax 0332/435.700, e-mail: tr-iasi-reg @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 01.11.2024.
Workshop la Zagreb, pentru elevii de la Liceul „Cuza”!
06/11/2024 12:12

Liceul Teoretic „Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi derulează, intre 4 si 8 noiembrie 2024, in capitala Croatiei, Zagreb, prima mobilitate din cadrul Acreditării Erasmus de tip educatie scolară, obtin ...

UN HUB MEDICAL ROPHARMA SE DEZVOLTĂ ÎN BUCȘINESCU
06/11/2024 10:00

UN HUB MEDICAL ROPHARMA SE DEZVOLTĂ ÎN BUCSINESCU * Un proiect de exceptie realizat in parteneriat exclusiv cu SOLUTII IMOBILIARE ce ofera spatii dedicate serviciilor medicale in sco ...

AEROSTAR Bacău a pus Iașul pe harta mentenanței aeronautice mondiale!
06/11/2024 10:00

* milioane de pasageri călătoresc astăzi in sigurantă prin grija specialistilor de la AEROSTAR, acestia reusind performanta de a reda, in conditii excelente de exploatare, 100 de aeronave deservite in hanga ...

„Cât eşti dispus să plăteşti pentru fotografia ta?”
06/11/2024 08:50

Întalnire intre oamenii legii si elevii Colegiului Tehnic „Ioan C. Ştefănescu” din Iaşi. Aici a fost lansat  proiectul „Cat eşti dispus să plăteşti pentru fotografia ta?&rdqu ...

Portofelul furat era de opt ori mai valoros decât banii din el
06/11/2024 08:50

Vasile Ţ. (42 de ani) se intoarce in puşcărie după un deceniu şi jumătate de libertate din cauza unuia dintre cele mai stupide jafuri. Individul, un om fără adăpost, fără venituri, figurează in evi ...

Container cu rastele pentru biciclete, montat în Nicolina
06/11/2024 08:49

* intentia conducerii Primăriei Municipiului Iasi este de a achizitiona si monta astfel de containere pentru biciclete in toate cartierele orasului * locurile de parcare vacante pentru biciclete aflate in cont ...

Un pășcănean cu 22 de câini a intrat în necaz
06/11/2024 08:47

Poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Iaşi şi ai Poliţiei Municipiului Paşcani, impreună cu un reprezentant al DSVSA Iaşi au efectuat verificări la domiciliul unei persoane, din m ...

„Ora exactă” în chirurgia ortopedică se dă acum de la Iaşi
06/11/2024 07:53

Blocul operator de la Ortopedia de la Spitalul Clinic de Recuperare este unul asemănător cu sălile de operaţie din renumitele spitale din vestul Europei. Miile de pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare ...

Se caută 22.000 de muncitori pentru Autostrada A8!
06/11/2024 07:46

Încă un pas spre Autostrada A8. Se caută 22.000 de muncitori pentru construcţia unui tronson din Autostrada A8, care va lega zona de est a Romaniei de zona Vest, dar care va face legătura şi cu Repub ...

Prețul apartamentelor vechi, mai mare decât al celor noi, la Iași!
06/11/2024 07:43

* in octombrie, in Iasi, o garsonieră de 40 mp a avut un pret mediu de 66.413 euro, apartamentele cu două camere de 55 mp au costat 91.318 euro, iar apartamentele de 75 mp cu trei camere au ajuns la 124.524&n ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei