Compania UMB a semnat contractul pentru „Autostrada Ford”
Dimensiune font:
Compania de Drumuri a semnat, astăzi, contractul pentru proiectarea şi execuţia ultimului lot al Drumului Expres Craiova – Piteşti, a anunţat ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, pe pagina sa de Facebook. Semnarea contractului a fost posibilă pentru că nu s-au depus contestaţii.
Constructorul UMB, companie condus[ de băcăuanul Dorinel Umbrărescu, care lucrează şi pe loturile 2 şi 3 are la dispoziţie un termen de 36 de luni, din care 12 pentru proiectare şi 24 de luni execuţie pentru realizarea secţiunii Coloneşti – Piteşti cu o lungime de 32 de kilometri. Mobilizarea celui mai puternic drumar din România este excelentă pe cele două loturi cu o lungime totală de 72 de kilometri, prin urmare ritmul de lucru pe şantier ar trebui să fie similar şi pe lotul 4, consideră ministrul Drulă.
Prima semnare a contractului pentru acest lot a fost în 2020 şi s-a făcut în urma unui Memorandum aprobat în Guvern, dar decizia a fost „întoarsă” la Curtea de Apel Bucureşti, care a admis o contestaţie, iar procedura de achiziţie a fost reluată. După o nouă reevaluare, UMB a fost desemnat câştigător la sfârşitul lunii iulie, valoarea estimată fiind de aproximativ 600 milioane lei.
Pe primul lot Craiova – Robăneşti (17 km) lucrează firma Pizzarotti din Italia, cu întârzieri foarte mari (stadiu fizic de execuţie aproximativ 30%). Pe lotul 2 Slatina – Balş, cu o lungime de 40 km, UMB ar urma să finalizeze lucrările până la sfârşitul anului, stadiul fizic fiind 87%, iar pe lotul 3, Slatina – Coloneşti (32 km), lucrările au început anul acesta.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau