Concert cu focuri de artificii, lângă Palatul Culturii

Dimensiune font:

| 31-12-2021 00:00

Pe scenă vor urca Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Direcția 5, Nicoleta Nucă, Alexandra Ungureanu şi Admiral C4C, un artist internațional stabilit de câțiva ani în România * trei tineri interpreţi ieşeni vor cânta în deschiderea concertului * este vorba de Maya Susanu, Daria Bahrni şi Romina Apostol * focul de artificii este programat pentru miezul noţii şi va dura zece minute

 

 

Municipalitatea ieşeană a pregătit pentru noapte dintre ani un spectacol în faţa Palatului Culturii. Proiectul de hotârâre vizând cheltuirea a 700.000 lei pentru acest eveniment a fost votat la jumătatea acestei luni, pe scenă urmând să urce urca artiști consacrați din România. Astfel, conform programului, pe scena de la Palat vor cânta Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Direcția 5, Nicoleta Nucă, dar și Alexandra Ungureanu. Va mai fi prezent și Admiral C4C, un artist internațional stabilit de câțiva ani în România. Admiral C4C, pe numele său Christian Ihumezie, s-a stabilit în zona Clujului. Cipriotul cu origini nigeriene are colaborări și cu artiști internaționali, iar municipalitatea l-a contactat pentru a cânta și la Iași în noaptea dintre ani. De asemenea, trei tineri interpreţi ieşeni vor cânta în deschiderea concertului. Este vorba de Maya Susanu, Daria Bahrni, Romina Apostol. Primarul Mihai Chirica a declarat că programul concertului de Revelion este mai redus faţă de anii precedenţi, el afirmând că riscul îmbolnăvirii de COVID este mai mare în spaţiile închise decât în aer liber.   „Trebuie să avem şi o analiză raţională. Toţi cei care nu vor fi afară, vor fi în spaţii închise. Riscul de infectare pentru cei care vor veni la concert este mult mai redus faţă de cel al oamenilor care vor sta în interior. Oricum, vom pune la dispoziţie mască pentru fiecare participant, iar fiecare sector va avea o persoană care să supravegheze ca fiecare participant să poarte mască de protecţie, a spus primarul Mihai Chirica.

Cât priveşte focul de artificii, acesta este programat pentru ora 0.00 şi va dura zece minute. Lucian STATE

 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
BANCUL ZILEI

05:04

Un  ieșean și-a cumpărat, în aceeași zi, două Ferrari Purosangue nou-nouțe!
16/03/2025 13:45

* valoarea unei astfel de masini oscilează intre 563.000 si 1,3 milioane de euro, in functie de dotări * Ferrari Purosangue este primul SUV născut in Maranello si a devenit imediat după lansare (2022) masin ...

Surpriză salarială uriașă. În două județe din Moldova se câștigă mai bine decât în Iași
16/03/2025 11:20

* cu 209.231 persoane cu contract de muncă, Iasul oferă un salariu mediu brut de 6.691 lei (in jur de 3.900 lei net lunar), cu mult sub nivelul inregistrat in Bucuresti – 9.633 lei (peste 5.600 lei net) ...

Peste 7.600 de elevi din județ sunt așteptați la Simularea Examenului de Evaluare Națională
16/03/2025 11:06

Emotiile vor atinge cote maxime pentru 7.663 de elevi de clasa a VIII-a din judetul Iasi, care sunt asteptati la Simularea Examenului de Evaluare Natională. Examenul va avea loc in 163 de institutii de invăt� ...

O echipă de nepalezi construiește cea mai înaltă cruce din țară
15/03/2025 22:24

Cea mai inaltă cruce din Romania este ridicată pe un deal din judeţul Botoşani de o echipă de muncitori formată exclusiv din nepalezi, singura excepţie fiind cel care ii coordonează. În comuna Ib ...

Tânăr de 17 ani, ajuns la spital după ce a intrat cu motocicleta într-un gard de beton
15/03/2025 20:50

Un tanăr de 17 ani a ajuns la spital după ce a pierdut, sambătă, controlul motocicletei pe care o conducea si a intrat intr-un gard de beton. El detinea permis de conducere A1. „Un tanăr, in varstă de ...

Coaliție PNL-PSD-PMP pentru aprobare buget Iași: Mihai Chirica anunță investiții de 2,8 miliarde de lei
15/03/2025 20:30

Edilul Iaşiului, liberalul Mihai Chirica, susţine că bugetul municipiului se ridică la 2,8 miliarde de lei, proiectul urmand să fie votat in Consiliul Local de către o majoritate formată din PNL, PSD şi ...

Piedone a lovit în plin. Magazinele de bijuterii prinse că vând OȚEL pe post de AUR / ANPC le-a închis și a intervenit Poliția Economică cu dosare penale
15/03/2025 12:19

Autoritatea Natională pentru Protectia Consumatorului (ANPC) in frunte cu presedintele ei, Cristian Popescu Piedone, efectuat un amplu control in Iasi. În cadrul Controlului au fost verificate si magaz ...

Iași, dansul dintre istorie și natură. De la strălucirea Palatului Culturii la farmecul Grădinii Botanice
15/03/2025 10:38

 Cand razele blande ale diminetii ating usor orasul, iar aerul vibrează de nerăbdarea celor care caută emotie si frumos, Iasul isi deschide cu generozitate portile spre inima sa culturală. În cen ...

O femeie a fost rănită, după o explozie, neurmată de incendiu, produsă în judeţul Iaşi
15/03/2025 10:32

O femeie a fost rănită, sambătă, după o explozie, neurmată de incendiu, produsă in locuinţa ei din judeţul Iaşi. ”Asigurări măsuri specifice la o explozie, neurmată de incendiu, produsă intr-o ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei