Condamnat după o ceartă la repetiţiile pentru sărbătorile de iarnă
Dimensiune font:
Pavel P. (22 de ani) din Totoeşti s-a ales cu cazier şi pus la plata unor despăgubiri consistente după ce a avut o reacţie necontrolată faţă de un prieten. În seara de 17 decembrie 2017, Pavel se întâlnise cu şapte tineri din sat la o repetiţie a sărbătorilor de iarnă. Printre ei, se afla şi Cristi G. La un moment dat, între acesta şi Pavel au apărut nişte disensiuni legate de repertoriul pentru seara de Crăciun. Lucrurile au degenerat rapid, s-a ajuns la schimburi de înjurături şi lovituri de pumn. Mai forţos şi mai îndemânatic, Pavel a câştigat cu lejeritate lupta. Cristi s-a ales cu ochii învineţiţi şi a avut nevoie de 130 zile de îngrjiri medicale.
Drept urmare, bătăuşul a fost trimis în judecată pentru „vătămare corporală”, victima s-a constituit parte civilă, pretinzând daune morale în cuantum de 10.000 lei. Pavel a recunoscut imediat fapta, dar a încercat să motiveze prin aceea că Cristi ar fi fost înarmat cu un cuţit. Aspect neconfirmat de niciunul dintre ceilalţi şase participanţi la repetiţia de atunci.
În instanţă, Pavel a cerut, prin avocatul său, schimbarea încadrării juridice a infracţiunii comise din „vătămare corporală” în „lovire sau alte violenţe” pentru a primi o pedeapsă mai mică, eventual cu suspendare.
Procesul a avut loc la Judecătoria Hârlău, iar magistraţii de aici au ales, prin soluţia de vineri, o cale de mijloc. N-au putut schimba încadrarea juridică din cauza prea multelor zile de îngrijiri medicale, însă nici nu i-au dat cu executare. Doar doi ani cu suspendare. În schimb. au acceptat pretenţiile financiare ale lui Cristi. Pentru Pavel, cam costisitoare repetiţia de acum patru ani. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau