Consilierii de probațiune au ieșit în stradă
Dimensiune font:
Câteva zeci de consilierii de probațiune filiați sau neafiliați Sindicatului Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune și ai Sindicatului PROLEX din România au protestat marți, între orele 11,30 și 13,30, în fața Guvernului, nemulțumiți că nu și-au primit integral salariile de la începutul anului.
De la Iași, la protestul desfășurat în Capitală au particiapt opt persoane, în timp ce colegii lor din teritoriu s-au aflat în grevă japoneză la sediul instituției. „Ne adunăm astăzi (marți – n.r.), din nou, pentru a treia oară de când am început protestele, dar acum am schimbat locația, mergem în fața Guvernului pentru a solicita domnului prim-ministru să rezolve problema salarizării în sistemul de probațiune, deoarece, cu toate că avem act normativ, cu toate că avem sentințe civile care ne recunosc dreptul salarial, noi nu-l avem în plată nici la acest moment. Avem aceleași salarii ca în urmă cu 8 ani, chiar dacă Ministrul Justiției a ieșit și a spus că ne-a rezolvat. Din păcate nu ne-a rezolvat, motiv pentru care suntem din nou nevoiți să ieșim în stradă și să solicităm plata corectă a salariilor în probațiune”, a declarat Cristina Irimia, preşedintele Sindicatului Naţional al Consilierilor din Serviciile de Probţiune – filiala Iaşi.
Diana Năstase, reprezentanta Sindicatului Naţional al Consilierilor din Serviciile de Probaţiune, a afirmat că de la intrarea în vigoare, în anul 2018, a Legii nr. 153/2017), personalul de probațiune a rămas cu salariile blocate la un calcul greșit și abia după 6 ani de procese în instanțe s-a emis Ordinul Ministrului Justiției 1407/03.08.2023, prin care s-a stabilit nivelul de salarizare corect. „Asta, însă doar scriptic, fără a fi pus şi în plată. Abia în decembrie 2023, după ce 130 de consilieri de probațiune din țară au făcut greva foamei pentru o lungă perioadă de timp, s-au primit retroactiv salariile corecte, însă normalitatea a fost de scurtă durată, pentru că din ianuarie 2024, angajatorul a revenit la salarizarea din iulie 2023”, a precizat Diana Năstase.
Motivul invocat de conducere pentru neplata integrală a salariilor: lipsa banilor
Potrivit protestatarilor, motivul invocat de angajator pentru refuzul plății integrale a salariilor consilierilor de probațiune este acela că în bugetul Direcției Naționale de Probațiune nu există banii necesari pentru plata integrală a salariilor până la finele anului 2024. „Consilerii de probațiune sunt un grup profesional mic (sub 700 de consilieri în întreg sistemul), nici 10 % din totatul grefierilor la nivel național și sub 3 % din totalul angajaților din sistemul de justiție. Cu toate acestea, economiile la bugetul de stat realizate prin efortul consilierilor de probațiune sunt de aproximativ 700.000 lei lunar (costul supravegherii pentru 100.000 persoane și obligațiile civile care se recuperează prin intermediul serviciilor de probațiune), prin degrevarea sistemului penitenciar, plus beneficiiile indirecte prin integrarea socială a persoanelor supravegheate pe piața muncii, în libertate, ca plătitori de taxe și impozite”, afirmă protestarii, care adaugă că suma necesară pentru acoperirea integrală a salariilor angajaţilor din sistem până la sfârşitul acestui an se ridică la 30 de mii de lei.
În prezent, salariul unui consilier de probaţiune debutant este de 3.200 de lei, iar al unuia care a obţinut toate gradele şi are o vechime în muncă de 7-8 ani de 4.500 de lei.
Pe de altă parte, protestatarii menţionează că salariații din sistem nu au niciunul din drepturile altor categorii profesionale din sistemul de justiție, penitenciare sau de interne, respectiv nu li se decontează chiria şi nici cheltuielil de efectuare a navetei, nu beneficiază de pensie specială, nu li se deontează sumele plătite pentru medicamente şi nici cele pentru achiziţionarea ochelarilor. „În situația în care problemele actuale nu se vor rezolva, există riscul ca acest personal să părăsească sistemul, având în vedere că în toate domeniul juridic/psihologic/asistență socială nivelul de salarizare este net superior. Atragem atenția Guvernului că strategiile de dezvoltare a unui sistem se realizează cu oameni, profesioniștii fiind cea mai importantă resursă a sistemului de probațiune”, a declarat, în încheirere reprezentanta Sindicatului Național al Consilierilor din Serviciile de Probațiune, Diana Năstase. Edi MACRI
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau