Consilierul judeţean Lăcrămioara Ursu poate scăpa de una dintre acuzații
Dimensiune font:
este vorba despre acuzaţia de „instigare la fals material în înscrisuri oficiale” * rămân cele de „uz de fals” şi „înşelăciune” * înscrisă, în anul şcolar 2018-2019, la seral, în clasa a X-a, ea a prezentat, la angajarea în Consiliul Județean, diplome ce atestau că, în doar câteva luni, a absolvit atât liceul, cât şi facultatea
Prin rechizitoriul 1104/P/2021 din data de 12 mai a.c., întocmit de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi, consilierul judeţean Lăcrămioara Ursu (47 de ani) a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunilor de „instigare la fals material în înscrisuri oficiale”, „uz de fals” şi „înşelăciune”.
Procurorii susţin că, în cursul anului 2109, femeia a determinat, cu intenţie, „persoane necunoscute”, să falsifice două diplome, una de studii liceale şi una de studii superioare, ambele emise de unităţi de învăţământ din Cahul, Republica Moldova. Înarmată cu aceste acte, precum şi cu un curriculum vitae inventat, Lăcărmioara Ursu a fost angajată în funcţia de consilier personal al fostului şef al C.J., Maricel Popa, fiind remunerată conform grilei de salarizare pentru cei cu studii superioare. Adică, 5.150 lei, salariu brut.
Manevra a ieşit la iveală un an mai târziu, când, cu ocazia unor verificări de rutină, s-a constatat că Ursu se reînscrisese, în anul şcolar 2018-2019, la Colegiul Tehnic „Ioan C.Ştefănescu” din Iaşi, în clasa a X-a, la seral. Deci, era imposibil ca, într-un singur an, să-şi finalizeze atât studiile liceale, cât şi cele universitare.
Pe firul afacerii au intrat cei de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Iaşi, care au cerut relaţii la Universitatea Real-Umanistică din Cahul. Răspunsul a fost fără echivoc. N-au avut niciodată o studentă cu numele Lăcrămioara Ursu şi n-au eliberat diploma de licenţă seria AL, nr. 0135537. Suficient pentru începerea urmăririi penale.
În clipa de faţă, dosarul se află în camera preliminară, judecătorul de drepturi şi libertăţi a analizat legalitatea administrării probelor şi a întocmirii rechizitoriului, găsind o mică hibă. Procurorii n-au descris suficient de amănunţit activitatea infracţională cu privire la infracţiunea de instigare la fals material în înscrisuri oficiale. Cele cu uzul de fals şi înşelăciunea sunt OK, dar nu-i suficient pentru începerea procesului.
„Lipsa precizării momentului consumării/epuizării infracţiunii, a perioadei exacte a activităţii infracţionale, împrejurările concrete de comitere, insuficienta descriere a situaţiei de fapt sub acest aspecte atrăgând imposibilitatea stabilirii obiectului judecăţii”, a motivat judecătorul de cameră preliminară încheierea de şedinţă de vineri, 7 octombrie, prin care a decis retrimiterea rechizitoriului la Parchet, pentru completările de rigoare.
Dosarul trebuie completat până, cel târziu, pe 1 noiembrie. În caz contrar, Lăcrămioara Ursu scapă de o acuzaţie. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau