Consiliul Judeţean va plăti aproape 8 milioane de lei pentru deszăpezire
Dimensiune font:
Vor fi organizate trei baze principale în localitățile Iaşi, Târgu Frumos şi Paşcani, două baze secundare la Grajduri şi Cotnari şi trei puncte de sprijin la Vlădeni, Ţibăneşti şi Răducăneni
Consiliul Județean Iași, prin Direcția Județeană de Administrare a Drumurilor și Podurilor, a semnat contractul subsecvent de servicii, privind activitatea de deszăpezire pe drumurile județene, pentru perioada 1 noiembrie 2020- 15 martie 2021. Cu o valoare de 7,9 milioane de lei (cu TVA), contractul subsecvent a fost încheiat cu asocierea formată din firmele SC Eky Route SRL și SC Enviro Construct SRL, în baza acordului-cadru privind activitatea de deszăpezire a drumurilor județene pentru perioada 2020-2022.
În cazul în care condițiile meteo vor impune, pe drumurile administrate de CJ Iași se va acţiona cu 18 camioane cu lamă și răspânditor, trei autogredere, trei autoutilaje speciale cu turbofreză, opt încărcatoare frontale. Dacă va fi necesar, numărul de utilaje va putea fi suplimentat cu patru camioane cu lamă și răspânditor, șapte autogredere, trei autoutilaje speciale cu turbofreză, trei autoutilaje dotate cu perie mecanică și o automacara. Pentru intervenții, drumarii vor avea la dispoziție 6.428 tone de nisip și 1.464 tone de sare. Toate utilajele vor fi dotate cu sisteme de localizare GPS, iar participanții la trafic vor putea urmări on-line, pe site-ul Consiliului Judeţean, starea drumurilor şi stadiul intervenţiilor.
Pentru ca drumarii să poată acționa prompt în teritoriu, și anul acesta vor fi organizate trei baze principale în localitățile Iaşi, Târgu Frumos şi Paşcani, două baze secundare la Grajduri şi Cotnari şi trei puncte de sprijin la Vlădeni, Ţibăneşti şi Răducăneni. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau