Continuă îndepărtarea garajelor ridicate ilegal în Iaşi
Dimensiune font:
Municipalitatea ieşeană continuă campania de dezafectare şi îndepărtare a garajelor şi chioşcurilor construite ilegal sau abandonate pe domeniul public. Potrivit primarului, în momentul de faţă sunt identificate circa 1.100 de module de parcare de tip garaj, dintre care doar un sfert sunt autorizate provizoriu. Diferenţa o reprezintă cele total neautorizate, practic construite ilegal. „Le demolăm, asfaltăm, le marcăm apoi demarăm licitaţia pentru închiriere ca şi locuri de parcare”, a spus, ieri, edilul-şef. De menţionat faptul că procesul de dezafectare a acestora a început în urmă cu doi ani, dar va continua pe parcursul acestui an.
O parte din aceste construcţii cu caracter provizoriu sunt realizate ilegal pe spaţiul verde sau pe terenuri care fac parte din arealul de regenerare urbană. Multe din aceste construcţii sunt folosite ca spaţii de depozitare pentru deşeuri menajere sau de altă natură, afectând calitatea aerului şi a mediului, în general. De altfe, proprietarii acestora au fost notificaţi prin adrese trimise de Direcţia Exploatare Patrimoniu, iar unele garaje au fost dezafectate. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau