Continuă programul de dezinfectare a străzilor cu substanțe biocide
Dimensiune font:
În contextul pandemiei de COVID-19, municipalitatea continuă programul de spălare și dezinfectare a străzilor din oraș. Astfel, ca urmare a prevederilor art. 6 din Hotărârea nr. 19 / 23.07.2020 a Comitetului Local pentru Situații de Urgență a Municipiului Iași, Salubris SA a reluat activitatea de dezinfectare a străzilor cu substanțe pe bază de hipoclorit de sodiu, în intervalul orar 0.00 - 4.00.
În cursul nopții trecute au fost dezinfectate străzile Vișan, Trei Fântâni, Bucium, Plopii Fără Soț, Vasile Lupu, Ciurchi și Ion Creangă, șoseaua Bucium, bulevardele Metalurgiei, Cantemir și Regele Mihai I al României (fostul Splai Bahlui Mal Drept), fundac Păun, precum și străzile din cartierul Frumoasa. De asemenea, conform art. 3 din hotărârea menționată, piețele agroalimentare Păcurari, Nicolina, CUG, Alexandru cel Bun și Dacia sunt dezinfectate zilnic.
Programul de dezinfectare a străzilor, trotuarelor și aleilor care nu sunt încadrate ca spații verzi cu dezinfectanți pe bază de hipoclorit de sodiu are loc zilnic, în intervalul orar 0.00 - 4.00. Programul de dezinfectare completează programul normal de spălare a străzilor, trotuarelor și aleilor cu apă și, după caz, detergent. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau