Contrabandiștii au scăpat cu fuga, abandonând aproape 35.000 de pachete de țigări
Dimensiune font:
* polițiștii de frontieră i-au somat pe contrabandiști să se oprească, însă aceștia nu s-au conformat nici când oamenii legii au deschis focul * au abandonat coletele și mașinile și s-au făcut nevăzuți * două autoturisme, în valoare de 60.000 lei, dar și 34.750 pachete de ţigări, în valoare de 406.575 lei, au fost confiscate
Polițiștii de frontieră din cadrul SPF Izvoarele Sucevei au descoperit abandonate, pe un drum forestier din localitatea Lupcina, 34.750 pachete de ţigări de provenienţă extracomunitară, în valoare de 406.575 lei. Marfa urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă, iar două autovehicule au fost indisponibilizate la sediul instituției.
Potrivit STPF Suceava, sâmbătă, 27 aprilie, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Izvoarele Sucevei s-a declanșat o acțiune în cooperare cu polițiștii de frontieră din cadrul SPF Brodina pe linia combaterii contrabandei cu țigări, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 02.00, pe raza localității Lupcina, în apropierea frontierei de stat, polițiștii de frontieră au observat pe un drum forestier, mai multe persoane care încărcau colete voluminoase în două autovehicule.
Drept urmare, polițiștii de frontieră au somat verbal persoanele să se oprească, însă acestea nu s-au conformat, au abandonat coletele și autoturismele și au încercat să fugă, moment în care au fost trase mai multe focuri de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale, însă nici de această dată nu s-au oprit, dispersându-se în direcții diferite.
În cel mai scurt timp, au fost anunțate și autoritățile de frontieră ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului, iar în unul dintre autoturisme abandonate au putut fi observate mai multe baxuri cu țigări, fapt pentru care s-a luat măsura conducerii acestora la sediul Poliției de Frontieră în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii coletelor, a rezultat cantitatea de 34.750 pachete de ţigări, în valoare de 406.575 lei. Autovehiculele, ambele estimate la o valoare de 60.000 lei, au fost indisponibilizate la sediul instituției, iar întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării. Ecaterina VICOL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau