Copii din patru ţări în vizită la Primăria Iaşi
Dimensiune font:
Primarul Iaşului, Mihai Chirica, s-a întâlnit ieri, la Palatul Roznovanu, cu un grup de profesori și elevi din Slovenia, Slovacia, Letonia și Portugalia, alături de elevi și cadre didactice de la Colegiul Naţional din Iași, coordonați de doamna profesor doctor Antonina Bliorț. Aceștia participă în această săptămână la un proiect Erasmus+ axat pe beneficiile unui stil de viață sănătos la nivel de scoală și comunitate. În acest context edilul-șef le-a împărtășit oaspeților câteva informații despre proiectele sportive derulate de municipalitate în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Iași și școlile ieșene, precum „Sport în cartiere”, dar și despre numeroasele investiții în terenuri și săli de sport pentru unitățile școlare ieșene. „Sunt un susținător fără rezerve al proiectelor care susțin dezvoltarea armonioasă a tinerei generații, sportul și viața echilibrată și sănătoasă! Le mulțumesc elevilor și profesorilor pentru vizită, le doresc ședere plăcută și utilă în orașul nostru și sper să se întoarcă acasă cu amintiri frumoase despre Iași!”, a declarat primarul Mihai Chirica.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau