Copiii din Tătărași vor merge la grădiniță în Dacia!
Dimensiune font:
Lucrările la Grădiniţa Dacia s-au încheiat * într-o primă fază, spațiul din Dacia îi va găzdui în următorul an școlar pe copiii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 din Tătărași, aflată într-un proces complex de reabilitare și modernizare
Primarul Mihai Chirica a anunţat ieri finalizarea lucrărilor de construire finanțate cu fonduri europene a noii grădinițe din Dacia, care va avea 280 de locuri pentru învăţământul preşcolar! „Vrem să inaugurăm noua grădiniță odată cu începerea școlii, luni, 11 septembrie, astfel încât spațiul din Dacia să îi găzduiască în următorul an școlar pe copiii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 din Tătărași, aflată într-un proces complex de reabilitare și modernizare. Desigur, vom asigura transportul copiilor din și spre Tătărași cu autobuze ale Companiei de Transport Public, urmând ca micuții să revină în anul școlar următor, 2024 – 2025, într-un spațiu care va oferi condițiile optime pentru educarea lor”, a spus edilul-şef.
Lângă secţia de poliţie!
Noua grădiniță din Dacia are 14 săli de grupă, o suprafaţă construită de 1.166,6 metri pătrați și una construită desfăşurată de 2.375 metri pătrați și este construită pe un teren de 4.420 metri pătrați care se află în zona străzilor Tabacului și Prof. I. Simionescu, lângă Secția 1 Poliție.
Valoarea totală a proiectului, care include echiparea cu mobilier și dotări şi amenajarea unui spaţiu de joacă, este de 7.952.864,61 lei (circa 1,65 milioane de euro).
În ceea ce privește Grădinița cu Program Prelungit nr. 13 din Tătărași, aceasta a fost înființată în anul 1970, are o suprafață de aproape 1.600 de metri pătrați şi cuprinde opt săli de grupă cu o capacitate de 200 de copii, sală de mese, patru grupuri sanitare pentru copii, patru grupuri sanitare pentru personal, două cabinete sanitare, două săli pentru activităţile opţionale şi educative, bloc alimentar (bucătărie, magazii de alimente şi zarzavaturi), spălătorie etc. Valoarea totală a proiectului, care este, de asemenea, finanțat cu fonduri europene, este de 11.030.249,75 lei (aproximativ 2,23 milioane de euro).
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau