Copil internat în spital în comă, la Iași, după ce a fost bătut de părinți!

UPU-Sf-Maria-Iasi

Dimensiune font:

| 02-02-2022 13:09

Un copilaş de numai 2 ani şi jumătate se zbate între viaţă şi moarte la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sf.Maria” Iași. El se află în comă profundă după ce a fost bătut în repetate rânduri de părinţi. Mama copilului are 20 de ani, concubinul acesteia doar 17,  iar copilul provine dintr-o relație anterioară. Ambii tineri s-au ales cu dosar penal şi au fost arestaţi preventiv pentru vătămare corporală şi rele tratamente aplicate minorului.

Mama copilului, o femeie de 20 de ani, din judeţul Bacău, şi concubinul ei, un tânăr de 17 ani, locuiau în casa acestuia din comuna nemţeană Urecheni. Cei doi au sunat la 112, solicitând ambulanţa, după ce au văzut că nu se simte bine copilul. Echipajul medical care l-au preluat pe micuţ pentru a-l transporta la spital din Neamţ au văzut vânătăile şi rănile de pe corpul acestuia şi au anunţat organele de cercetare penală care au constatat că viaţa lui a fost pusă în pericol.

Copilul a fost transferat din Neamţ la Spitalul de Neurochirurgie, iar ulterior a fost adus la Spitalul de Copii din Iaşi. Toţi cei care l-au văzut pe micuţ au rămas şocaţi. El este în comă de gradul IV la spital iar pe corp poartă semne evidente că părinţii lui l-au bătut cu bestialitate în repetate rânduri. Pacientul a fost prezentat la noi cu multiple leziuni şi fracturi vechi. La prima evaluare se constată o necroză de fesă. Copilul are şi hemoragii intracerebrale. Este un pacient critic aflat în comă şi ventilat mecanic. Prezintă şi multiple vânătăi. Natura lor nu o putem spune, dar având în vedere că se constată o necroză de fesă probabil că loviturile sau ceea ce s-a întâmplat a fost preponderent în zona feselor, a spus Alina Belu, managerul Spitalului de Copii. Faptul că acest copil a fost bătut în repetate rânduri se poate observa şi de la urmele vânătăilor aflate pe corpul micuţului. O parte dintre ele sunt mai vechi de 2-3 săptămâni. Având în vedere că sunt şi fracturi vechi medicii pot presupune că au fost leziuni care au fost şi mai vechi de luni de zile. Din punct de vedere ortopedic consolidarea  unei fracturi durează 30-40 de zile”, a spus Alina Belu.

La spital micuţul primeşte toată atenţia din partea medicilor care fac tot posibilul pentru a-i salva viaţa. Primeşte tratamentul maximal în ceea ce priveşte terapia intensivă şi managerierea traumatismelor însă medicii sunt rezervaţi în cazul lui. Leziunile cerebrale sunt leziunile care îi pun viaţa în pericol, dar este îngrijorător şi  faptul că nu respiră singur şi este în comă. Dar şi celelalte leziuni şi necroze reprezintă un risc. Necroza de ţesut reprezintă un risc pentru orice pacient”, a spus şefa Spitalului de Copii.
Copilul a fost evaluat şi de medicii de la Institutul de Medicină Legală, dată fiind suspinciunile că ar fi fost bătut în repetate rânduri.
Procurorul Gabriela Neacșu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț a spus că părinţii copilului au fost arestaţi preventiv pentru rele tratamente aplicate minorului.
La data de 31 ianuarie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț a deschis dosar penal, în urma sesizării din oficiu a Secției nr. 14 Urecheni, Neamț cu privire la faptul că un echipaj de ambulanță a preluat un minor de aproximativ 3 ani ce prezenta multiple leziuni, posibil agresat de părinți. În cauză a fost începută urmărirea penală pentru vătămare corporală  și rele tratamente aplicate minorului. Este vorba despre doi suspecți, reținuți pe 31 ianuarie pentru 24 de ore, care la data de 1 februarie au fost prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț cu propunerea de arestare preventivă. La aceeași dată, magistrații au aprobat arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile, a spus procurprul Gabriela Neacşu. Laura RADU

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Incendiu la Volovăț. Șase echipaje de pompieri s-au luptat cu flăcările care au cuprins o casă
24/11/2024 18:47

Şapte echipaje de pompieri au intervenit, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu la o casă din localitatea Volovăţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ...

Expoziție în aer liber la Muzeul Unirii -  „Iași, oraș minunat”
24/11/2024 17:08

      Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi propune publicului expozitia in aer liber „Iasi, oras minunat” semnată de artistul fotograf Ozolin Dusa si organizată i ...

 Trotinetele electrice din Iași, între viteză, haos și revoluția mobilității urbane
24/11/2024 16:52

Trotinetele electrice au invadat străzile din Iasi cu o viteză ametitoare. În ultimii doi ani, mijloacele de transport usor si ecologic s-au transformat dintr-un trend urbanist inovator intr-un adevăra ...

Rugăciunea și tehnologia, între sacru și digital
24/11/2024 13:56

* intr-un univers dominat de algoritmi si notificări, unde smartphone-urile sunt extensii ale existentei noastre, rugăciunea isi găseste un nou loc * cei care altădată căutau linistea unei biserici sau in ...

Cei mai buni clarinetiști din lume vin la Iași
24/11/2024 13:39

Timp de o săptămană, Iasul va deveni centrul unei importante competittii - Concursul International de Clarinet, ajuns la editia a VII-a, care va reuni instrumentişti clarinetisti din intreaga lume. Competit ...

Endometrioza, boala invizibilă care schimbă vieți
24/11/2024 13:37

* in Romania, una din 10 femei sufera de endometrioză, iar 50% dintre femeile diagnosticate răman infertile * desi este o afectiune foarte răspandită, nu este foarte cunoscută, iar două din trei ...

Femeile care sparg bariere în meserii considerate masculine
22/11/2024 13:45

Într-un peisaj profesional adesea modelat de idei preconcepute, femeile din Iasi isi construiesc propriile drumuri in domenii care păreau candva rezervate exclusiv bărbatilor. Ele nu doar că infruntă ...

Educația alimentară în școli. O revoluție cu impact asupra sănătății și economiei
22/11/2024 13:00

Pe un teren insorit, in spatele unei scoli dintr-un mic oras, cativa copii plantează rosii, morcovi si busuioc. Îmbrăcati in sorturi viu colorate, altii amestecă ingrediente simple in bucătăria sco ...

A fost lansată licitaţia pentru cel mai dificil tronson din Autostrada Unirii
22/11/2024 08:50

 * toate loturile montane de pe sectiunea montană de pe A8 sunt in licitatie de Proiectare si Executie, odată cu lansarea in SEAP a lotului Grinties - Pipirig *  Cătălin Urtoi: „Vineri, tron ...

Frunzele se reîntorc în oraș!
22/11/2024 08:48

Suntem in plin sezon de căderea frunzelor, dar la Iasi acestea nu sunt considerate doar un simplu deseu vegetal, ci materie primă pentru compost. Zilnic, cate 10 autocamioane pline cu frunze sunt adunate de p ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei