Copil strivit sub o maşină spulberată de un TIR
Dimensiune font:
* un adolescent de 14 ani a murit, iar alte trei persoane au fost rănite, în urma unui teribil accident de circulație produs, ieri, în județul Iași * tragedia a avut loc pe DN2, în localitatea Cristești, unde un TIR a intrat frontal într-o mașină
Un grav accident rutier a avut loc pe DN 2, în localitatea Cristeşti. În accident au fost implicate un TIR şi un autoturism. Impactul a fost atât de grav încât un copil a fost prins sub o maşină şi a murit. La faţa locului s-a deplasat o autospecială de intervenție cu module de descarcerare un echipaj de prim ajutor calificat SMURD de la Secţia de Pompieri Paşcani cu 8 subofiţeri şi o ambulanţă cu medic de la SAJ.
„Echipajele sosite la locul intervenției, au constatat că sunt două victime conştiente, încarcerate, o victimă conștientă, neîncarcerată și un copil de 14 ani, decedat, prins sub autoturism. Cauza producerii accidentului rutier va fi cercetată de organele în drept”, spun cei de la ISU.
Şoferii nu consumaseră alcool
Incidentul a avut loc în jurul orei 08.00, când, de altfel, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Pașcani au fost sesizați cu privire la faptul că pe DN2, în localitatea Cristești, a avut loc un accident rutier, soldat cu victime omenești. După primele cercetări efectuate, poliţiştii au constatat faptul că în accident au fost implicate un autoturism și un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă.
„Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate”, au spus cei de la Inspectoratul de Poliţie. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau