Corturile de la UPU, înlocuite cu containere încălzite
Dimensiune font:
* începând de duminică, trei containere încălzite au fost montate în locul corturilor care serveau ca spațiu pentru așteptare pentru pacienții care au suspiciune de COVID * containerele servesc pacienților care vin de departe şi trebuie să aștepte rezultatul testelor * timpul de realizare a testelor a rămas același de 4 luni: între 12 și 24 ore
Pentru pacienții cu suspiciune de COVID-19 care ajung în Unitatea de Primiri Urgenţe și prezintă forme medii sau ușoare și nu au posibilitatea să ajungă înapoi, la domiciliu, după recoltarea testului, de 4 luni sunt organizate spații de așteptare în corturile montate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență. „Se numește izolator în alte spitale, noi l-am denumit spațiu de monitoarizare și așteptare. Acest spațiu a fost înlocuit cu containere. Spitalul a achiziționat aceste containere care au încălzire și care au avantajul unei incinte mult mai protective și mai calde pentru pacienții în așteptarea rezultatelor”, a precizat Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași.
Maxim 8 pacienți pot aștepta timp de 24 de ore pentru confirmarea rezultatelor, în aceste containere. „E mai cald, e mai bine, dar numărul de locuri într-o astfel de incintă din containere este, evident, limitat. De aceea, pacienții sunt invitați să apeleze la medicul de familie, să apele DSP-ul care trimite, conform protocolului, un echipaj de la Serviciul de Ambulanță care să recolteze la domiciliu și să rămînă în așteptare pentru decizia poztiv - a venit pentru a fi evaluat către Spitalul de Boli Infecțioase sau spitalele suport COVID, sau negativ și atunci trebuie explorată eventual o altă patologie”, a mai declarat Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași.
Medicii spun că în luna octombrie a crescut incidența numarului de persoane depistate pozitiv COVID. „În luna octombrie a crescut atât numărul suspecților, cât și numărul celor pozitivi. Dacă dintre cei care se prezentau în urgență cu suspiciune realizam testare, înainte de luna octombrie, cam 30%, procentul a crescut acum la 50 %. Asta se reflectă și în numărul crescut de pacienți pozitivi pentru care apoi cautăm locuri în spitale dedicate și în Clinica de Medicină Internă care este suport COVID, în Spitalul de Urgență”, a mai declarat Diana Cimpoeșu, medic-șef UPU-SMURD Iași.
În Spitalul „Sf.Spiridon” nu se recoltează teste la cerere, ci doar atunci când medicul are suspiciune pe criterii clinice și paraclinice. Andrada ANTON
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau