Costel Alexe Consilierii judeţeni s-au reunit online pentru votarea a patru proiecte
Dimensiune font:
O şedinţă pe repede înainte a consilierilor judeţeni, presărată cu mai multe remarci ironice din partea preşedintelui Costel Alexe decât de obicei, a avut ca rezultat adoptarea a patru proiecte de hotărâre.
Directorul Direcţiei Proiecte şi Dezvoltare Durabilă a explicat necesitatea convocării şedinţei după primirea unor documente modificate de la Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră referitoare la cele două proiecte ce vor fi puse în aplicare cu Republica Moldova. Este vorba, a precizat Marieta Afilipoaie, de modernizarea DJ 249A („drumul lui Kim Ir Sen“) şi de restaurarea Complexului Muzeal „Ion Creangă“.
Cât priveşte a treia propunere de pe ordinea de zi, dotarea unor spitale din subordinea CJ cu sisteme de detectare, semnalizare şi alarmare în cazul creşterii concentraţiei de oxigen din aer, pentru creşterea gradului de securitate la incendiu, este necesară depunerea cât mai rapidă a aplicaţiei pentru finanţare. „Se merge pe criteriul «primul venit, primul servit»“, a subliniat Marieta Afilipoaie. Intervalul de înscriere în acest program este mai-decembrie 2021.
Al patrulea proiect, adăugat ieri-dimineaţă pe listă, vizează achiziţionarea de medicamente şi materiale sanitare, dar si plata personalului medical şi a registratorilor medicali din centrele de vaccinare organizate de CJ în incinta Unităţilor Medico-Sociale Bivolari şi Răducăneni, pentru care s-au alocat 3 milioane de lei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau