COVID a ucis 50 de ieşeni în ultimele zile
Dimensiune font:
Opt dintre aceste decese au fost confirmate într-o singură zi * la nivel naţional, în ultima zi au murit alte 134 de persoane, iar la terapie intensivă sunt internați 1.289 de pacienți, ceea ce reprezintă un nou record * în judeţul Iaşi s-au înregistrat 231 de cazuri noi COVID (rata de incidenţă scăzând la 2,64 cazuri la mia de locuitori), dar şi opt decese * DSP a emis o serie de restricții suplimentare pentru cetățenii din comuna Valea Lupului, dar fără a institui starea de carantină în zonă * în comuna Ciurea, măsura carantinării va fi păstrată încă o săptămână și sunt monitorizate și alte comune
Până ieri, 6 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 513.576 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.231 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.587. Dintre acestea, 1.289 sunt internate la ATI, fiind cel mai mare număr de la debutul pandemiei.
Valea Lupului se apropie de nouă cazuri la mia de locuitori
Direcția de Sănătate Publică Iași a emis o serie de restricții suplimentare pentru cetățenii din comuna Valea Lupului, dar fără a institui starea de carantină în zonă din cauza numărului mare de infectări cu SARS COV 2. Astăzi, în Valea Lupului, incidența este de 8,68.
Prefectul de Iași, Marian Grigoraș a declarat că în comuna Ciurea incidența cazurilor a scăzut sub 8 cazuri la mia de locuitori, astăzi fiind de 7,38.
Marian Grigoraș a adăugat că în comuna Ciurea, măsura carantinării va fi păstrată încă o săptămână și sunt monitorizate și alte comune.
În municipiul Iași, incidența îmbolnăvirilor cu SARS COV 2 este astăzi de 4,82, în scădere de patru zile.
La Iaşi, conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până ieri au fost confirmate 21.716 de cazuri cu persoane infectate cu noulvirus. Raportat la ziua anterioră, sunt 231 de cazuri în plus.
Din păcate, în judeţul Iaşi în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 8 decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv, numărul total de decese fiind 359. În doar două săptămâni, depe 22 noiembrie şi până ieri, 50 de ieşeni au pierdut lupta cu noul virus.
Alte 4.981 de persoane se află în izolare, iar 4.430 de persoane sunt carantinate la domiciliu. Cât priveşte vindecările, dintre persoanele confirmate pozitiv, 5.634 au fost externate (cu 28 de persoane externate în plus faţă de ziua precedentă). Rata de incidenţă pe judeţul Iaşi a scăzut la 2,64 cazuri la mia de locuitori după ce săptămâna treccută aceasta trecea de 3 cazuri la mia de locuitori.
De altfel, cu o singură excepţie, majoritatea localităţilor din Zona Metropolitană au incidenţe în scădere: Aroneanu (6,37), Miroslava (6,84), Ciurea (6,87), Rediu (5,85), Leţcani (5,61).
Situaţia paturilor libere
Referitor la gradul de ocupare al paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, ieri erau ocupate 552 de paturi, din care 65 sunt paturi ATI. În ceea ce priveşte gradul de ocupare pentru paturile ATI, din cele 65, 9 sunt ocupate la Spitalul de Boli Infecţioase, 18 la Spitalul Mobil Leţcani, 6 la Spitalul de Pneumologie, 6 la Spitalul Municipal Paşcani, 5 la Spitalul de Recuperare, 7 la Spitalul CF Iaşi şi 14 la Spitalul de Neurochirurgie. În momentul de faţă sunt libere 2 paturi ATI la Spitalul de Neurochirurgie.
În spitalele suport COVID-19 mai sunt libere 163 de paturi: 14 de paturi la Spitalul de Boli Infecţioase, 13 la Spitalul Spitalul Mobil Leţcani, un pat la Spitalul de Pneumologie, 33 de paturi la Spitalul Hârlău, 9 paturi la Spitalul de Recuperare, 12 paturi la Spitalul C.F Iasi, 2 paturi la Spitalul „Sf. Spiridon”, 23 paturi la Spitalul Militar şi 56 de paturi la Spitalul CF Paşcani.
În ceea ce priveşte Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon”, centru suport COVID-19 pentru bolnavii care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, sunt ocupate 4 paturi ATI. În momentul de faţă sunt 19 bolnavi confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus care fac dializă pe staţia de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” Iaşi.
La Spitalul Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Elena Doamna” Iasi, centru suport COVID-19 pentru gravidele care au nevoie de asistenţă medicală de specialitate, nu sunt ocupate cele două paturi ATI. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau