Criminalul din Onești este în stare gravă
Dimensiune font:
Autorul dublei crime de la Oneşti, Gheorghe Moroşanu, este în continuare intubat în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bacău, starea de sănătate fiind mediocră, a declarat, vineri, managerul unităţii sanitare, Adrian Popa.
‘Ultima actualizare a pacientului Moroşanu o am de dimineaţă, de la medicul de gardă, care spune că este în aceeaşi stare, intubat, urmând ca în cursul prânzului să ia decizia cu colegii dacă îl detubează sau nu, urmând ca apoi el să îşi reia funcţiile naturale ale organismului şi să vedem dacă poate fi intervievat. În cursul după-amiezii probabil că vom avea această informaţie. În comtinuare, starea lui este mediocră. Probabil că va mai rămâne o perioadă în Terapie Intensivă‘, a declarat managerul SJU Bacău.
Adrian Popa a adăugat că, în funcţie de evoluţia stării de sănătate, medicii vor decide în următoarele zile în privinţa pacientului.
Poliţia Română a anunţat vineri că Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău va avea o nouă conducere, după demiterile care au avut loc ca urmare a intervenţiei în cazul crimelor de la Oneşti.
Astfel, conform unui comunicat de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR), comisarul şef de poliţie Toader Buliga a fost împuternicit să exercite, pentru trei luni, atribuţiile funcţiei de inspector şef al IPJ Bacău, prin ordin al ministrului Afacerilor Interne, începând cu data de 5 martie.
Totodată, din dispoziţia inspectorului general al Poliţiei Române, comisarul şef de poliţie Constantin Dragoş Bălău a fost împuternicit, pentru trei luni, în funcţia de adjunct al inspectorului şef al IPJ Bacău.
Comisarul şef de poliţie Buliga Toader are peste 25 de ani de experienţă în structurile Ministerului Afacerilor Interne, din anul 2009 exercitând atribuţii manageriale în mai multe structuri, printre care, în perioada 2016-2018, la nivelul conducerii IPJ Suceava.
În perioada 2018 – 2020 a ocupat funcţii de conducere în cadrul Corpului de Control al ministrului, iar din luna august 2020 şi până în prezent, a ocupat funcţia de director general adjunct în cadrul Direcţiei Generale Management Resurse Umane din MAI, informează IGPR.
Constantin Dragoş Bălău are peste 23 de ani de experienţă în structurile Ministerului Afacerilor Interne, din anul 2005 fiind şef al Poliţiei Municipiului Roman.
Miercuri, ministrul de Interne, Lucian Bode, a anunţat înlocuirea din funcţie a inspectorului şef al IPJ Bacău şi a adjunctului acestuia, precum şi a şefului Poliţiei Oneşti şi a adjunctului său, în urma dublei crime comise în acest oraş.
El a dispus şi sesizarea Parchetului pentru neglijenţă în serviciu referitoare la modul de intervenţie la acest caz, precum şi în legătură cu modul de soluţionare a plângerilor depuse anterior evenimentului.
O anchetă va arăta şi modul în care s-a intervenit, Bode precizând că urmele de pe corpul uneia dintre victime erau de muniţie neletală.
Gheorghe Moroşan a sechestrat, luni, doi muncitori într-un apartament din Oneşti şi ulterior i-a înjunghiat. Forţele de ordine au intrat în apartament şi l-au împuşcat pe agresor.
Una dintre victime a fost declarată decedată la faţa locului, iar a doua a murit la spital. Agresorul a fost internat în spital.
Apartamentul în care s-au comis crimele fusese al agresorului, iar acum se afla în proprietatea Chimcomplex în urma unei executări silite.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau