Curse noi de pe Aeroportul Suceava spre Spania
Dimensiune font:
În plus, va exista și un alt operator pentru curse spre București.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat, luni, că autoritățile au discuții avansate pentru noi curse de pe Aeroportul Suceava. August a fost o lună bună pentru aeroportul sucevean care este pe locul cinci în țară cu peste 35.000 de pasageri. „Practic, treptat, aeroportul și-a revenit”, a spus Flutur.
El a arătat că se pregătește extinderea numărului de curse și de destinații.
„Pregătim surprize.Suntem în discuții avansate să avem pentru relația cu București o nouă companie care să opereze. Suntem în discuții foarte avansate și pentru destinații în Spania”, a spus Flutur.
El a menționat că, în prezent, de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” de la Suceava zboară 15 curse spre 15 destinații.
„S-a dezvoltat foarte mult acest aeroport. Și numărul de pasageri a crescut de zece ori”, a spus Flutur.
El a precizat că a fost depusă la Comisia Europeană o solictare de ajutor pentru Aeroportul Suceava având în vedere pierderile suferite din cauza pandemiei cu noul coronavirus. Oficialul a spus că vor continua investiții pentru extinderea parcărilor aeroportului, dar și două noi drumuri de acces, unul de la Burujdeni spre Parcul industrial și aeroport și unul dinspre Dumbrăveni.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau