Dantura ieșenilor provoacă îngrijorare - 75% dintre ieșeni suferă de leziuni carioase, iar peste 30% au complicaţii
Dimensiune font:
* „Este alarmant faptul că, la un screening făcut la elevii de 12 ani numărul de dinţi cariaţi absenţi obturaţi definitiv a ajuns la patru, ceea ce înseamnă că depăşim orice statistici. Cel mai grav este că aceste leziuni carioase sunt de stadiul V şi VI, adică sunt extinse în dentină până la vârsta de 10-12 ani”, susține conf.univ.dr Iulia Săveanu, de la UMF Iași
Ieşenii au primit primit, ieri, consultaţii, produse de igienă orală gratuite, precum şi broşuri informative despre igiena orală în punctele special amenajate din Parcul Teatrului Naţional, Tătăraşi - Esplanada Oancea, Alexandru cel Bun - Piaţa Voievozilor şi Parcul Podu Roş, în cadrul Caravanei Profilaxiei, ajunsă la a IX-a Ediţie.
Evenimentul, care în acest an s-a desfăşurat sub titlul „Screening al afecţiunilor stomatologice în municipiul Iaşi - Mijloace de profilaxie şi educaţie medicală”, este organizat de Colegiul Medicilor Farmacişti Iaşi în parteneriat cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”, Facultatea de Medicină Dentară și Primăria Municipiului Iași, în colaborare cu Asociația Societatea Română de Reabilitare Orală (ASRRO), Asociaţia Dentară Română pentru Educaţie, Academia de Științe Medicale, Academia Oamenilor de Știință din Romania organizează, sub coordonarea prof.univ.dr. Norina Consuela Forna. „Importanța monitorizarii educației medicale în școli și grădinițe privind aplicarea mijloacelor de profilaxie se va concretiza ca un obiectiv major dedicat dezvoltării programelor educaționale de igiena orală concentrate și pe formarea unor practici sanogene a copilului si familiei. Totodată, monitorizarea afecțiunilor generale reprezintă un obiectiv important în acest screening avănd un impact major asupra starii de santate orală. Ca atare, Caravana Profilaxiei ramâne un succes și un reper, suscitând interesul pentru acest domeniu, înscriindu-se în tradiția preocupărilor privind starea de sănătate a populației din Moldova”, a spus prof.univ.dr. Norina Consuela Forna, preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologici Iași.
Conferința organizată la Primăria Iaşi a fost şi un bun prilej pentru a dezbate și situația cabinetelor de medicină dentară din municipiul Iași şi pentru o ediție viitoare în județul Iași cu posibilitatea de înființare a unor noi cabinete școlare în comunele unde nu există, precum și îmbunătățirea celor existente. „La propunerea medicilor stomatologi am început dotarea primelor cabinete de medicină dentară din şcoli. Cred că au avut un rol important în dezvoltarea tinerei generaţii. Prezenţa acestei caravane în spaţiul public arată pe de o parte preocuparea mediului universitar ieşean. Implicarea în comunitate este una importantă Rolul nostru, al autorităţilor, este să sprijinim an de an eforturile care se fac pentru a dezvolta prevenţia şi o anumită conduită în ceea ce priveşte sănătatea populaţiei”, a spus Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi.
De la prima ediţie a Caravanei şi până în 2022, peste 40.000 de persoane din Iași, dar și din localitățile din mediul rural, au beneficiat de serviciile oferite în cadrul evenimentului: consultații gratuite, informare, promovare și distribuire gratuită a peste 200.000 de produse de profilaxie. „Datele adunate până acum arată că 75% din populaţie suferă de leziuni carioase, iar peste 30% au complicaţii. Mai grav este faptul că aproape jumătate din cei care au venit la această Caravană au edentaţie parţială întinsă, edentaţie subtotală şi edentaţie totală. La un screening făcut la elevii de 12 ani este alarmant că numărul de dinţi cariaţi absenţi obturaţi definitiv a ajuns la patru, ceea ce înseamnă că depăşim orice statistici. Cel mai grav este că aceste leziuni carioase sunt de stadiul V şi VI, adică sunt extinse în dentină până la vârsta de 10-12 ani”, a spus conf.univ.dr Iulia Săveanu. Laura RADU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau