Darurile Ateneului Național din Iași - șapte filme noi

3filme

Dimensiune font:

| 14-12-2022 15:10

 

Cinefilii ieşeni se pot bucura în a doua jumătate a lunii decembrie de nu mai puţin de şapte titluri de film.

După 13 ani de aşteptare, va fi lansată cea de-a doua parte a filmului Avatar, Calea Apei, o producţie filmată în Noua Zeelandă. Pelicula se concentrează pe fostul puşcaş marin Jake Sully (Sam Worthington), care s-a îndrăgostit de planeta Pandora şi de războinica Na’vi Neytiri (Zoe Saldańa) în primul film. Avatar este filmul cu cele mai mari încasări din istorie, iar producătorii promit un nou succes fabulos.

Tot în premieră rulează şi filmul Omul lui Dumnezeu/Man of God, regizat de Yelena Popovic şi prezentat la numeroase festivaluri. Producţia prezintă patimile Sfântului Nectarie din Eghina, care trebuie să îndure ura vrăjmaşilor lui în timp ce duce mai departe cuvântul lui Dumnezeu.

Din 28 decembrie 2022, cinefilii sunt aşteptaţi la I Wanna Dance with Somebody, filmul care ne invită să sărbătorim povestea nespusă a unei legende – Whitney Houston – cea mai puternică voce din muzica pop şi R&B din toate timpurile. Filmul îi urmăreşte parcursul de la începutul obscur, la statutul de legendă şi până la moartea sa prematură din 2012.

Drama istorică Reţeaua Jane, unul dintre cele mai luminoase filme de la final de an, o are în centrul atenţiei pe Joy (Elizabeth Banks), o casnică pentru care a doua sarcină ridică probleme grave de sănătate. Totul se complică când acţiunea este plasată la sfârşitul anilor ’60, iar avortul este ilegal pe aproape întreg teritoriul Statelor Unite.

Filmul Conspiraţie la Cairo este propunerea Suediei la Premiile Oscar 2023. O producţie regizată de Tarik Saleh, premiată la Cannes, interzisă în Egipt şi aplaudată în întreaga lume. Producţia se anunţă drept un thriller fascinant într-o lume plină de mistere.

La capitolul filme pentru copii, la final de lună se lansează şi animaţia Cele trei dorinţe ale Cenuşăresei, care prezintă povestea clasică, dar plină de emoţii, cu aventuri călare, arcaşi iscusiţi, o doză de pericol şi un bal la palatul regal. Tot pe cei mici, la cinema, îi aşteaptă o nouă poveste din seria basmelor Shrek – Motanul încălţat: Ultima dorinţă.

Biletele pentru fiecare proiecţie sunt puse în vânzare pe site-ul www.cinemaiasi.ro şi la casieria Ateneului, la preţul de 15 lei, respectiv 20 de lei pentru noul film Avatar.

Filmele pot fi vizionate după următorul program:
16 decembrie 2022
19.00 – Avatar: The Way of Water – Avatar: Calea apei – (regia James Cameron) – PREMIERÄ‚ – 3D/subtitrat – AP 12

17 decembrie 2022
13.30 – Avatar: The Way of Water – Avatar: Calea apei – (regia James Cameron) – 3D/subtitrat – AP 12

18 decembrie 2022
13.30 – Avatar: The Way of Water – Avatar: Calea apei – (regia James Cameron) – 3D/subtitrat – AP 12

20 decembrie 2022
20.30 – Avatar: The Way of Water – Avatar: Calea apei – (regia James Cameron) – 3D/subtitrat – AP 12

28 decembrie 2022
11.00 – Puss in Boots: The Last Wish – Motanul încălţat: Ultima dorinţă – (regia Joel Crawford, Januel Mercado) – 3D/Dublat
14.00 – Call Jane – Reţeaua Jane – (regia Phyllis Nagy) – PREMIERĂ – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani
17.00 – Cairo Conspiracy – Conspiraţie la Cairo – (regia Tarik Saleh) – PREMIERĂ – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani

19.30 – I Wanna Dance with Somebody – (regia Kasi Lemmons) – PREMIERĂ – AP 12

29 decembrie 2022
11.00 – Cele trei dorinţe ale Cenuşăresei – (regia Cecilie A. Mosli) – PREMIERĂ – AG
13.30 – Avatar: The Way of Water – Avatar: Calea apei – (regia James Cameron) – 3D/subtitrat – AP 12
17.00 – Omul lui Dumnezeu – Man of God – (Yelena Popovic) – PREMIERĂ – AG
19.30 – I Wanna Dance with Somebody – (regia Kasi Lemmons) – AP 12

30 decembrie 2022
11.00 – Puss in Boots: The Last Wish – Motanul încălţat: Ultima dorinţă – (regia Joel Crawford, Januel Mercado) – 3D/Dublat
13.00 – I Wanna Dance with Somebody – (regia Kasi Lemmons) – AP 12
16.00 – Cairo Conspiracy – Conspiraţie la Cairo – (regia Tarik Saleh) – N 15 – Nerecomandat sub 15 ani
18.30 – Omul lui Dumnezeu – Man of God – (Yelena Popovic) – AG

Preţ bilet normal: 15 lei
Preţ bilet film 3D: 15 lei (ochelarii incluşi)
Preţ film 3D Avatar: 20 lei (ochelarii incluşi)

 

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Subscrisa, Management Reorganizare Lichidare Iaşi S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al debitoarei IDIS CONSTRUCT S.R.L., cu sediul în Sat Chilișeni, Comuna Udești, nr. 5, Jud. Suceava, C.U.I. 24430897, nr. de înreg. Registrul Comerțului J33/1398/2008, potrivit Sentinței civile nr. 189/2018 din data de 02.04.2018, pronunţată de Tribunalul Suceava, în dosarul nr. 947/86/2018, anunţă scoaterea la vânzare prin licitaţie publică cu strigare, în conformitate cu prevederile Încheierii din 28.03.2023 a Tribunalului Suceava și în conformitate cu dispozițiile Noului Cod de Procedură Civilă, la data de 13.05.2024, ora 13.00, a următoarelor active aflate în proprietatea S.C. Idis Construct S.R.L., respectiv: Nr. activ: Activ 1, Denumire și descriere active: Proprietate Imobiliara - TEREN ARABIL – intravilan cu suprafata de 2.500 mp, identificat cu nr. cad. 30009, inscris in Cartea Funciara nr. 30009 UAT Udesti, situat in sat Chiliseni, comuna Udesti, judet Suceava. Valoare de piață stabilită de evaluator (lei, fără T.V.A.*): 37.400,00 lei. Valoarea de pornire la licitație (lei, fără T.V.A.): 18.700,00 lei. Persoanele care pretind vreun drept asupra bunurilor ce urmează a fi scoase la vânzare au obligaţia, sub sancţiunea decăderii, să facă dovada acestui fapt până la data de 10.05.2024, ora 13.00, la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași. Ofertanții sunt obligați să depună până la data de 10.05.2024, ora 13.00, toate documentele menționate în publicația de vânzare/caietul de sarcini, precum și o garanție reprezentând 10% din prețul de pornire la licitație, în contul de lichidare al societății debitoare. Componenţa şi descrierea activelor scoase la vânzare sunt cuprinse în caietele de sarcini, care se pot procura de la sediul lichidatorului judiciar din mun. Iași, Aleea Nicolina, nr. 82, jud. Iași, în fiecare zi de luni până vineri, până la data de 22.06.2023, ora 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel: 0232/243.864, 0751/084.083.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt, telefon/fax 0233/255.023, e-mail: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: Trup de pasune Neagra I, in suprafata totala de 2,25 ha, compus din numarul cadastral 50644, in suprafata de 1,18 ha, situat in extravilanul comunei Tasca si numarul cadastral 50650, in suprafata de 1,07 ha, situat in intravilanul comunei Tasca, apartine domeniului public al Comunei Tasca, conform caietului de sarcini, H.C.L. Tasca nr. 39/18.04.2024 si O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat, din cadrul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 100 Lei, se achita cu numerar la Casieria Comunei Tasca. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.05.2024, ora 16.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 27.05.2024, ora 09.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un singur exemplar, in doua plicuri sigilate, unul exterior si unul interior. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 27.05/2024, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Mitru Vasile nr. 11, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios -Administrativ a Tribunalului Neamt, Piatra-Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233/212.717, fax 0233/232.363, e-mail: tr-neamt@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 23.04.2024.
Revoluția Urbană din Botoșani: Orașul care își redefinește viitorul prin investiții europene
07/05/2024 17:30

Actuala echipa de management a orasului a atras 203 de milioane de euro in ultimii 4 ani. In ultimii patru ani, Municipiul Botosani a cunoscut o dezvoltare impresionantă datorită implicării primarului Cosmi ...

Accident grav la Suceava. Cinci persoane au fost rănite în satul Roșiori
07/05/2024 12:51

Cinci persoane, dintre care una minoră, au fost rănite după ce un autoturism s-a răsturnat, marţi, in afara părţii carosabile, pe raza localităţii Roşiori, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului ...

  Țara Fagilor, Catedrala de lemn a Bucovinei
07/05/2024 11:44

Gigantii verzi, martori ai secolelor, domină peisajul,turistii fiind incantati de molizi care se inaltă pană la 60 de metri, brazii maiestuosi de peste 50 de metri si fagii robusti, care cresc la altitudini ...

A murit un fost rector al UTI
07/05/2024 11:00

S-a stins din viată prof. univ. dr. ing. Mihai Cretu, fost rector al Universitătii Tehnice din Iasi (TUIASI). Profesorul a fost rector al institutiei de invătămant superior in perioada 2000 – 2008. ...

Bărbat scos din fântână la Dorohoi
07/05/2024 10:54

Un bărbat in varstă de 63 de ani din municipiul Dorohoi a fost salvat de pompieri, marţi dimineaţă, dintr-o fantană adancă de aproximativ şapte metri, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru ...

Licitația pentru construcția depoului din Dacia a intrat pe ultima sută de metri
07/05/2024 07:57

Firmele care doresc să construiască noul depou din Dacia au la dispozitie mai putin de trei săptămani pentru a se inscrie la licitatie, data limită de depunere a ofertelor fiind 27 mai 2024. Licitatia est ...

500 de autovehicule vor dispărea, în acest an, de pe străzile Iașului
07/05/2024 07:55

* prima de casare anuntată in cadrul Programului „Rabla local” este de 3.000 de lei, jumătate din sumă urmand să fie suportată de la bugetul AFM, iar cealaltă de către primării * la editia d ...

O noapte de amor, un an de nopți dormite pe sub poduri şi prin şanţuri
07/05/2024 06:59

* femeia a adus destule bunătăţuri şi aştepta să inceapă petrecerile * n-a fost loc, Florin a venit mai mult decat cherchelit şi cu mare chef de sex * doi pumni zdraveni in mandibula nevestei * i-a pus ...

Copertinele din stațiile pentru călători vor fi consolidate și reabilitate
07/05/2024 06:56

Copertinele pentru protejarea călătorilor amenajate in statiile mijloacelor de transport in comun din municipiu vor fi consolidate si reabilitate in cadrul unei actiuni care vizează igienizarea punctelor de ...

Primul pacient cu AVC transferat de la Cluj la Suceava
07/05/2024 06:50

Ceea ce părea imposibil in urmă cu cativa ani a devenit realitate, in weekend. La Spitalul Clinic Judetean de Urgentă Suceava a fost transferat, de la Cluj Napoca, un pacient cu AVC, fiind prima solicit ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei