Datorii recuperate cu toporul
Dimensiune font:
* un bărbat din Dolheşti s-a ales cu dosar penal după ce a încercat să-şi recupereze datoriile de la un consătean, ameninţându-l cu toporul
Petru B., din comuna Dolhești, a sunat la 112 şi a spus că, Ionel D., de 32 ani, din aceiaşi localitate, face scandal în drumul comunal din faţa locuinţei sale. Poliţiştii veniţi la faţa locului au aflat că Ionel D., în urma unor neînţelegeri anterioare avute cu Petru B., s-a deplasat la locuinţa acestuia, având asupra sa un topor, cu intenţia, după cum a declarat chiar el, de a-l speria şi de a-şi recupera o datorie. Iniţial bărbatul i-a adresat injurii şi ameninţări lui Ioan C., după care le-a adresat injurii şi cuvinte jignitoare soţilor Petru şi Irina B., iar primului i-a adresat şi ameninţări, după cum precizează IPJ Suceava.
Poliţiştii au întocmit deocamdată dosar penal pentru port fără drept al toporului, având în vedere că până în prezent, Ioan C .şi Petru B. nu au depus plângere prealabilă faţă de Ionel D. pentru infracţiunea de ameninţare.
Irina Bucşinescu
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau