Derbedeu urmărit internațional pentru furturi în Germania, prins la Vaslui
Dimensiune font:
Un român în vârstă de 20 de ani, urmărit internaţional în baza unui mandat de arestare emis de autoritățile din Germania, a fost depistat de poliţiştii vasluieni pe raza comunei Băceşti.
„Pe data de 19 iunie 2022, poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Negreşti, cu sprijinul Serviciului Investigaţii Criminale şi al luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au căutat şi depistat în comuna Băceşti un bărbat în vârstă de 20 de ani, din aceeaşi localitate”, precizează un comunicat de presă transmis, marţi, de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vaslui.
„Pe numele acestuia, autorităţile judiciare din Germania au emis un mandat european de arestare, bărbatul fiind căutat sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni contra patrimoniului”, se mai menționează în comunicatul citat.
Bărbatul a fost preluat de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale şi prezentat magistraților de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, pentru dispunerea măsurilor legale.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau