Dispărută, fugită sau răpită?
Dimensiune font:
Diana Georgiana L. e o tânără în vârstă de 22 de ani, originară din judeţul Vaslui, care, de anul trecut s-a stabilit în Iaşi, locuind în apartamentul unui anume C.S. O relaţie frumoasă, existau premizele unei căsnicii. Subit, fără nicio ceartă, fără vreun conflict domestic, pe 25 mai a.c., în jurul amiezii, tânăra a plecat din apartament, câteva ore mai târziu a trimis, pe whatsapp, o poză prietenului ei, îi spunea acestuia că este la o verişoară din oraş şi că o să stea câtva timp acolo.
Plecase doar cu hainele de pe ea, fără poşetă, fără cosmeticele uzuale, fără bani, fără încărcătorul de la telefon. Au trecut câteva zile, Diana n-a mai dat niciun semn de viaţă. Îngrijorat, C.S. a sunat-o, dar telefonul fetei era descărcat. A contactat-o pe sora ei, iar aceasta din urmă s-a arătat foarte contrariată. A spus că nu o cunoaşte pe „verişoara” din poză, că ele nu au o astfel de rubedenie în Iaşi.
C.S. nu are nicio calitate oficială de a reclama dispariţia, nu crede că Diana a fugit, îi este teamă să nu fi fost răpită şi sechestrată şi ne-a cerut ajutorul. Cei care au văzut-o, care au ceva informaţii sunt rugaţi să contacteze cel mai apropiat post de Poliție. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau