Distincţia „Crucea Sfântului Iosif cel Milostiv” oferită unor persoane implicate în ajutorarea refugiaților din Ucraina

Dimensiune font:

| 14-10-2022 11:28

La finalul slujbei, Părintele Mitropolit Teofan a invitat şi a premiat pe scenă mai multe persoane care s-au implicat anul acesta în sprijinirea refugiaţilor ucraineni, ţinând cont de contextul actual.

Este vorba despre părintele Marcel Bobârcă care a fost invitat de către IPS Mitropolit Teofan pe scena amenajată în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi. Părintele Marcel a fost hirotonit preot în anul 1997 pentru Parohia Bogdana, Protopopiatul Huşi, în prezent fiind preot paroh la Parohia Sculeni. Are împreună cu doamna preoteasă Mihaela un copil, pe Cristian, în vârstă de 24 ani, student în ultimul an de studiu la Facultatea de Medicină. Doamna preoteasă este cadru didactic. Împreună cu elevii de la şcoala unde predă au scris mesaje şi au desenat pentru copiii refugiaţi. Aceste desene şi mesaje, scrise în limba română, engleză şi ucrainiană, au împodobit pereţii punctului de primire refugiaţi, aducând zâmbete şi descreţind frunţile celor întristaţi. Motivaţia părintelui de a sta în vamă a fost durerea celor pe care-i vedea fugind din calea războiului cu o maşină în care au pus doar ce au apucat... O amintire pe care părintele declară că nu o va putea uita este legată de o familie din ţinutul ucrainean Herson. Atunci când a primit o cartelă telefonică, băieţelul în vârstă de 5 ani al acelei familii a luat-o din mâna mamei şi a ascuns-o sub hăinuţa lui „ca să nu le-o ia cei cu războiul”.

A doua persoană invitată pe scena unde s-a slujit Sfânta Liturghie a fost părintele Costel Rumega, hirotonit preot în anul 2003, pentru Parohia „Sfinţii Voievozi” Gherghel, Protopopiatul Dorohoi, în prezent preot la Parohia „Sfântul Nicolae” din Rădăuţi Prut, Protopopiatul Darabani. Împreună cu doamna preoteasă Mihaela Rumega, de profesie învăţătoare, au trei copii: gemenii Tudor Constantin şi Eduard Mihai, în vârstă de 14 ani, şi Luca Alexandru, în vârstă de 7 ani. În clipele cele mai grele, întreaga familie a venit în sprijinul refugiaţilor din vamă. Motivaţia părintelui şi a familiei sale vine din preocuparea pe care o are faţă de cei năpăstuiţi. Trebuie menţionat că Parohia Rădăuţi Prut a fost inundată de mai multe ori, dar cel mai greu moment în zonă s-a înregistrat în 2008 când au fost distruse complet de ape 120 de case, iar alte 20 au fost avariate. Credincioşii fără adăpost au fost atunci ajutaţi prin implicarea deosebită a părintelui. Anul acesta, în vamă, părintele Costel a trecut prin stări sufleteşti de nedescris: a văzut oameni bolnavi de cancer, persoane cu deficienţe fizice, maşini ciuruite de gloanţe, bunici şi femei cu copii care au plâns împreună, trăind alături de ei momente de grea încercare, ajutându-i pe fiecare în parte.

„Noi nu o să vă uităm niciodată!”

Deasemenea, a fost invitat pe scena unde s-a slujit Sfânta Liturghie şi părintele Mihai Haraga, hirotonit preot în anul 2005 şi numit paroh în Bădiuţi-Ştefăneşti. În prezent, slujeşte la Parohia „Sfântul Gheorghe” din Ştefăneşti-Târg, Protopopiatul Săveni. Împreună cu doamna preoteasă Mariana au trei copii: Teodora Elena, în vârstă de 15 ani, şi gemenii Andrei şi Ştefan, în vârstă de 11 ani. Doamna preoteasă este angajată la Poliţia de Frontieră din Vama Stânca, fiind alături de părintele la ieşirile din tură, contribuind foarte mult la buna gestionare a crizei refugiaţilor: traducea, oferea hrană, caza şi forma grupuri pentru transport în alte locaţii. În ajutorarea refugiaţilor, crezul părintelui a fost acesta: „Nu putem noi, oameni simpli, să luptăm cu tot răul din lume. Dar putem, acolo unde am fost lăsaţi de Dumnezeu, să întindem mâinile pentru a ajuta. Şi, dacă toţi vom face asta, întreaga lume va fi un lanţ de mâini care ajută, un lanţ de bunătate şi iubire.” O mărturie a unei familii refugiate care l-a impresionat pe părintele Mihai a fost aceasta: „Voi nu o să ne mai ţineţi minte pentru că ajutaţi zilnic zeci de refugiaţi, dar noi nu o să vă uităm niciodată!”

Pe scenă a urcat şi părintele Oleg Petrov, preot din anul 1996. În prezent slujeşte într-o suburbie a oraşului Odessa. Împreună cu doamna preoteasă Elena au trei copii: Nazar, în vârstă de 26 ani, Roman, în vârstă de 24 ani, şi Taisia, în vârstă de 22 ani. Doamna preoteasă este acum în Ucraina unde face voluntariat pentru refugiaţi. Faptul că în regiunea şi oraşul Odessa sunt mai mult de 300.000 de cetăţeni români care nu pot fi lăsaţi reprezintă motivaţia de suflet a părintelui. În toată această perioadă, a ajutat 16.000 de refugiaţi pentru a fi locaţi în diverse oraşe din ţara noastră. La parohia sfinţiei sale se aduc alimente şi se găteşte atât pentru români, cât şi pentru ucrainieni, precum şi pentru soldaţi. În această perioadă a „colecţionat” în memoria sa „un million de poze despre care aş putea scrie foarte multe cărţi”. Dintre toate acestea, nu va uita niciodată imaginea grupului de copii refugiaţi răniţi care au fost şi sunt încă trataţi la Sighişoara.

În vamă, timp de 80 de ore fără întrerupere

O altă invitată a IPS Părinte Mitropolit Teofan pe scena amenajată în curtea Catedralei Mitropolitane din Iaşi a fost doamna Valentina Haidău din Iaşi. Deşi pensionară, este o persoană extrem de activă şi dedicată celor aflaţi în suferinţă. A lucrat mult în domeniul comercial, apoi 18 ani în Italia. Are doi copii şi se bucură de patru nepoţi. Cu toţii sunt fie salariaţi, fie la şcoală: Gabriel, în vârstă de 45 ani, şi Roxana, în vârstă de 37 ani, cu nepoţii Silviu (24 ani), Laura (21 ani), Eliza (14 ani) şi Cristian (7 ani). Pentru a veni în sprijinul ucrainenilor, a stat la un moment dat în vamă timp de 80 de ore neîntrerupt. Era perioada în care se stătea în vamă și ziua și noaptea. Când s-a trecut pe program dimineață-seară, a asigurat deseori zilnic prezenţa şi câte o săptămână. Atunci când un voluntar a avut o problemă, a preferat să renunțe de fiecare dată la confortul ei. A fost impresionată de mamele refugiate care, în frigul din vamă, se chinuiau, pe mese improvizate sau pe capotele mașinilor, să schimbe sau să își hrănească copilașii.

Familiile au primit fiecare în dar câte o Biblie, o diplomă de recunoştinţă şi distincţia „Crucea Sfântul Iosif cel Milostiv”.
Anul trecut, în contextul anului omagial al pastoraţiei românilor din afara României, Părintele Mitropolit Teofan a premiat patru familii care cunosc ce înseamnă să trăieşti în afara graniţelor ţării şi care pun, mai presus de toate, păstrarea şi mărturisirea dreptei credinţe. În anul 2020, au fost oferite mai multe premii unor medici care activează, cu multă jertfelnicie, în domeniul sanitar, dar şi unele distincţii post-mortem unor cadre medicale care au trecut la Domnul, slujind cu devotament aproapelui din prima linie a luptei împotriva pandemiei.  

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

FIVE Administration S.P.R.L, vinde prin licitatii publice utilaje agricole, al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza in perioada 27.03.2025 -30.04.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobiliare aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: 1. Utilaje agricole conform lista nr. 1 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in perioada 27.03 -01.04.2025, termen-limita inscriere: 26.03.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 08.04 -11.04.2025, termen-limita inscriere: 07.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 3 in perioada 17.04 -22.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 16:00. 2. Utilaje agricole conform lista nr. 2 (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza: -Licitatia nr. 1 in data de 02.04.2025, termen-limita inscriere: 01.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in data de 14.04.2025, termen-limita inscriere: 11.04.2025, ora 16:00; -Licitatia nr. 3 in data de 23.04.2025, termen-limita inscriere: 22.04.2025, ora 12:00. Doar pentru Pachet Bunuri Mobile Nr. 4 -Licitatia nr. 4 in data de 30.04.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00. Licitatiile nr. 2, nr. 3, respectiv 4 se vor organiza doar pentru bunurile care nu s-au vandut la licitatiile anterioare. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administrator ului judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administrator ului judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 119 Lei (TVA inclus) si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenele-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie sunt mentionate mai sus pentru fiecare set de licitatii, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five -advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la societatea Agrocomplex Barlad S.A, pe adresa de e-mail: office@agro-complex.ro sau la numarul de telefon: 0744.950.751 -Petru Maximiuc, numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini. Informatii privind achizitionarea Caietelor de sarcini pot fi obtinute pe e-mail: vanzari@five -advisory.ro.
Comuna Tasca, judetul Neamt,  concesioneaza o parcela de 3.226mp, in intravilanul comunei Tasca 1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
FIVE Administration S.P.R.L.,  vinde prin licitatie publica bunurile: cladire 2 camere -Volanschi; „Ferma Coroiesti” ; „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce le deservesc. FIVE Administration S.P.R.L., in calitate de Administrator judiciar al debitoarei Agrocomplex Barlad S.A. -in reorganizare cu sediul in Barlad, str. Tecuciului nr. 7, Judetul Vaslui, inregistrata la Oficiul Registrului Comertului sub nr. J37/231/1991, avand CUI: RO2808054, organizeaza 4 licitatii publice cu strigare, in vederea valorificarii urmatoarelor active aflate in patrimoniul debitoarei, astfel: in datele de 27.03.2025, 03.04.2025, 10.04.2025 si 17.04.2025, de la orele: Ora 12:00: Cladire 2 Camere -Volanschi- Pret pornire: 1.595,94 Lei; Ora 13:00: Proprietate imobiliara „Ferma Coroiesti” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 77.090,64 Lei; Ora 14:00: Proprietate imobiliara- „Ferma Docaneasa” si bunuri mobile ce o deservesc, valorificate „in bloc”- Pret pornire: 117.805,79 Lei. Orele anuntate pentru fiecare Activ se respecta pentru fiecare zi in care se vor organiza licitatii. Preturile de pornire ale licitatiei nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Activele pot fi vizionate prin programare prealabila dupa achizitionarea caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor, la pretul de 3.570 Lei (TVA inclus) pentru fiecare Activ in parte, mai putin pentru Activul-„Cladire 2 Camere -Volanschi” pentru care Caietul de sarcini are pretul de 595 (TVA inclus) si ulterior, semnarii unui Angajament de confiden tialitate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Caietul de sarcini poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five- advisory.ro. Licitatia va avea loc la sediul Five Administration S.P.R.L. din Bucuresti, Str. Romulus nr. 23, sector 2 sau prin corespondenta / videoconferinta, dupa cum va decide Administratorul judiciar de la caz la caz. Documentatia de participare la licitatie va fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five- advisory.ro, pana cel tarziu cu o zi inainte de data fiecarei licitatii, ora 16:00. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice nu vor fi luate in considerare. Informatii suplimentare privind activele si pentru vizionarea activelor pot fi obtinute la nr. 0744.950.751 sau e-mail: office@agro- complex.ro.
SUBSCRISA Five Administration SPRL, in calitate de Administrator judiciar al debitoarei R-Agro Falciu SA -in reorganizare, organizeaza in perioada 16.04 -09.05.2025 inclusiv, orele 09:00 -19:00, licitatii publice cu strigare in vederea valorificarii urmatoarelor active mobile aflate in patrimoniul debitoarei, dupa cum urmeaza: -Utilaje agricole lista nr. 1 -pret de pornire peste 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 16 -17.04.2025, termen-limita inscriere: 15.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 29 -30.04.2025, termen-limita inscriere: 28.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 07 -08.05.2025, termen-limita inscriere: 06.05.2025, ora 12:00. -Utilaje agricole lista nr. 2 -pret de pornire sub 9.000 Lei (bunurile se vand individual), pentru care se vor organiza licitatii: -Licitatia nr. 1 in perioada 17 -23.04.2025, termen-limita inscriere: 16.04.2025, ora 12:00; -Licitatia nr. 2 in perioada 30.04 -02.05.2025, termen-limita inscriere: 29.04.2025, ora 12:00; Licitatia nr. 3 in perioada 08 -09.05.2025, termen-limita inscriere: 07.05.2025, ora 12:00. Bunurile supuse valorificarii, datele si orele fiecarei licitatii, precum si pretul de pornire la fiecare licitatie se regasesc in listele de bunuri pentru fiecare Pachet si pot fi solicitate Administratorul ui judiciar, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Preturile de pornire ale licitatiilor nu includ TVA, acesta se va adauga dupa caz conform prevederilor legale. Persoanele interesate au obligatia de vizionare a activelor, cu instiintarea prealabila a Administratoru lui judiciar si numai dupa achizitionarea caietului de sarcini. Licitatiile se vor desfasura in perioada mentionata exclusiv online, prin intermediul platformei: www.licitatii -unpir.ro, aceasta presupunand crearea unui cont de participant si validarea acestuia de catre administratorul platformei. Toate detaliile referitoare la modalitatea de participare prin intermediul platformei online mentionate anterior se regasesc in cuprinsul Caietului de sarcini. Orice persoana interesata va avea obligatia achizitionarii caietului de sarcini cuprinzand descrierea bunurilor si a semnarii unui Angajament de confidentiali tate privind procedura de valorificare a activelor cuprinse in caietul de sarcini. Pretul Caietului de sarcini este 595 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire peste 9.000 Lei si de 119 Lei (TVA inclus) pentru bunurile care au pret de pornire sub 9.000 Lei si poate fi solicitat prin e-mail, la adresa: vanzari@five -advisory.ro. Termenul-limita pentru transmiterea documentatiei de participare la licitatie este cel mentionat mai sus, aceasta urmand a fi depusa exclusiv prin mijloace electronice, la adresa de e-mail: vanzari@five-advisory.ro. Documentele transmise prin orice alte mijloace electronice (whatsapp /mms etc.) nu vor fi luate in considerare. Vizionarea activelor se va face numai in baza unei programari prealabile, la nr. 0762978187 sau e-mail: office@r-agro.ro si numai dupa achizitionarea Caietului de sarcini.
N-a furat decât casa de marcat şi cântarul
10/04/2025 23:12

 Relaţiile dintre Dorel J. şi, de-acum fosta soţie, Doina, sunt cum nu se poate mai proaste. Femeia a băgat divorţ şi a cerut evacuarea bărbatului din locuinţa comună. A caştigat. Fapt care l-a s ...

Adio, fructe!
10/04/2025 22:44

* În judetul Iasi, temperaturile scăzute din aceste nopti de inceput de aprilie au provocat daune ireparabile, majoritatea speciilor fiind inflorite * chiar si cele mai rezistente specii - mărul, părul ...

TUIASI îșiprezintă oferta educațională
10/04/2025 22:43

  * la eveniment sunt prezenţi şi viitori angajatori, reprezentanţi ai firmelor care activează in domeniul tehnic in zona Moldovei În Sala Paşilor Pierduţi a Universităţii „Alexandru ...

Un nou scandal zguduie sistemul medial ieșean
10/04/2025 22:41

Joi, DNA şi DGA au descins in fortă in două spitale din Iasi - Institutul de Boli Cardiovasculare Cardiovasculare „Profesor Doctor George I.M. Georgescu” si Institutul de Psihiatrie Socola. Dosar ...

Condamnatul a avut dreptatea lui. Justiţia i-a redus pedeapsa
10/04/2025 20:08

 Iniţial, C.S. a fost condamnat la cinci ani şi şase luni de icnhsioare cu executare pentru sătvarşirea infracţiunii de „tentativă la omor”. Fapta s-a petrecut in seara de 29 decembrie 2 ...

Aplauzele medicilor din 11 țări au răsunat la Operă
10/04/2025 18:21

Într-o seară de aprilie, cand Iasul a respirat parfum de inceputuri si promisiune, luminile Operei Nationale Romane s-au aprins altfel. Nu pentru o reprezentatie clasică, ci pentru o gală in care stiin ...

Alertă alimentară înainte de Paște! Magazine golite, carne de miel confiscată și ouă expirate pe rafturi
10/04/2025 16:46

  Cu doar cateva zile inainte de Paste, magazinele si pietele din intreaga tară au fost zguduite de controale fulger ale Autoritătii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA ...

Școala ieșeană, în doliu. S-a stins unul dintre cei mai iubiți dascăli ai Iașului
10/04/2025 16:09

  Miercuri, după o viată implinită spre binele celorlalti, s-a stins unul dintre cei mai importanti dascăli ieseni ai ultimelor decenii: profesorul Dumitru Paraială. „Învătător care a c ...

DNA a descins la IBCV Iași!
10/04/2025 16:07

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie - Serviciul teritorial Iasi efectuează cercetări intr-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvarsirea unor infractiuni de coruptie, săvarsit ...

Consulul a vrut un „tramvai al Olandei” pe străzile din Iași
10/04/2025 16:05

De luna aceasta, pe străzile din Iasi va circula un nou tramvai personalizat. Este vorba despre un tramvai dedicat Olandei, acesta fiind făcut chiar la dorinta Consulatului Tărilor de Jos. Este cel de-al tre ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei