DNA a scormonit iar printre hârtiile din Primăria Iași

1dna3

Dimensiune font:

| 13-12-2022 10:59

Ieri, procurorii anticorupţie au mers din nou la Primăria Iaşi, unde au verificat documente de la Serviciul Urbanism. De data aceasta, pentru a verifica actele unei firme al cărui patron are un videochat. Procurorii DNA au făcut descinderi nu  doar la Primărie, ci şi într-un imobil şi un sediu de firmă din localitatea Vişan. Procurorii vor să afle mai multe informaţii despre un imobil construit cu ani în urmă în zona Moara de Vânt. În acest dosar sunt suspiciuni de fapte de corupţie din partea unor angajaţi din Primărie pentru emiterea unor autorizaţii de urbanism.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au venit la Primăria Iaşi încă de la primele ore ale dimineţii de luni. În colimatorul lor au intrat funcţionarii de la Direcţia de Urbanism şi Registratura, de unde în urmă cu 7 ani s-ar fi emis autorizaţii pentru construcţia a două case. În realitate însă, pe locul cu pricina a fost construit un bloc de locuinţe fără a avea însă autorizaţiile necesare.

Cei de la Primăria Iaşi spun că descinderile procurorilor şi jandarmilor au fost făcute după ce în primăvara acestui an au depus o plângere penală privind modalitatea de eliberare a unor documente de urbanism. „Este vorba de construirea unui imobil în zona Moara de Vânt, în baza unei autorizaţii de construire emise în cursul anului 2015, completată printr-o autorizaţie din anul 2019, recepţionat printr-un proces verbal emis în anul 2019 şi care a beneficiat de un certificat de atestare a edificării construcţiei emis în anul 2020.   Numai că în urma unor verificări ale documentaţiei făcute la începutul acestui an de către Direcţia de Arhitectură şi Urbanism - Serviciul Autorizare Construcţii s-a constatat că autorizaţiile vizau construirea a două locuinţe individuale şi repoziţionarea imobilului, pe când certificatul de atestare a edificării se referă la un bloc de locuinţe. Drept urmare, primarul Mihai Chirica a trimis, pe 7 martie, două sesizări cu privire la săvârşirea unor fapte cu potenţial infracţional referitoare la certificatul de atestare a edificării construcţiei menţionat către Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Iaşi şi, respectiv, către Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi. Sesizările trimise instituţiilor statului au fost însoţite de întreaga documentaţie menţionată”, se menţionează în comunicatul de presă.

Apel la instanţă pentru anularea autorizaţiilor

Conducerea Primăriei Iaşi precizează că a făcut şi o solicitare în instanţă pentru anularea autorizaţiilor de construire în cauză. Suntem nu doar deschişi să colaborăm, ci chiar noi am sesizat instituţiile abilitate pentru aflarea cât mai rapidă a adevărului. Suntem la serviciu, toţi angajaţii Primăriei îşi fac treaba conform fişei postului, iar activitatea administrativă continuă. Am încredere că justiţia va face lumină, astfel încât imaginea şi activitatea municipalităţii să nu aibă de suferit", a declarat primarul Mihai Chirica.

Ce spun procurorii

Procurorii DNA speră că pot face lumină în acest caz documentele de la Urbanism care au fost eliberate în perioada 2015-2020. Surse care au dorit să îşi păstreze anonimatul spun că în colimatorul DNA se află o firmă, Vixen SRL, care a construit un bloc în Moara de Vânt, deşi autorizaţia fusese emisă pentru două case. 

Procurorii au solicitat şi au primit de la angajaţii Primăriei Iaşi o serie de documente suport care vizează eliberarea unor documente de urbanism emise în perioada 2015 – 2020. Ei au stat în Primărie până după ora 13.00. Se pare că vor reveni şi în zilele următoare. Faptele au fost comise în perioada 2018 - 2020 şi vizează eliberarea unor documente privind autorizarea construcţiei, edificarea, tranzacţionarea şi intabularea unui imobil din municipiul Iaşi. În cursul zilei de 12 decembrie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în trei locaţii situate pe raza judeţului Iaşi, din care una este sediul unei instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sedii de firmă. În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi din partea Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Iaşi”, spun procurorii DNA.

Vixen SRL este o firmă înfiinţată în 2008 şi are ca principal domeniu de activitate dezvoltarea imobiliară. În 2021 această firmă, cu cinci angajaţi, a avut o cifră de afaceri de 821.197 lei, şi un profit de 47.044 lei, după 14 ani de activitate. Comparativ cu anul anterior, compania a înregistrat o scădere a cifrei de afaceri cu 73%. Laura RADU, Lucian STATE

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA
Bancul Zilei

04:53

1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Pochidia, cu sediul in comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, cod postal 737552, telefon 0335/407.239, e-mail: pochidia@yahoo.com, cod fiscal 16396425. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: 4 parcele de teren intravilan, situate in comuna Pochidia, sat Salceni, F.N., apartinand domeniului privat al Comunei Pochidia, identificate astfel: -Parcela A, 1.130 mp, nr. cadastral 70780, CF 70780, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/25; -Parcela B, 1.130 mp, nr. cadastral 70781, CF 70781, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/27 -Parcela C, 1.000 mp, nr. cadastral 70769, CF 70769, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/18; -Parcela D, 1.040 mp, nr.cadastral 70771, CF 70771, cu acces direct la drum, T 39, P 1015/2; conform H.C.L.Pochidia nr. 41/30.09.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartiment Secretar sau se poate consulta pe site-ul: www.pochidia.ro. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Se poate obtine de la Compartimentul Secretar, din cadrul Comunei Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 50 Lei/exemplar, ce se achita numerar la Casieria institutiei, sau se poate descarca de pe site-ul institutiei: www.pochidia.ro -gratuit. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 09.01.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 17.01.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Compartiment Secretar. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: intr-un singur exemplar, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 21.01.2025, ora 13.00, Comuna Pochidia, comuna Pochidia, sat Borodesti, Str. Principala nr. 69, judetul Vaslui, Sala de sedinte. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Vaslui, Vaslui, Str. Stefan cel Mare nr. 54, judetul Vaslui, telefon 0235/311.582, fax 0235/312.432, e-mail: tr-vaslui@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 21.11.2024.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt, telefon 0233.787.050, fax 0233.787.050, e-mail: timisesti @nt.e-adm.ro, cod fiscal 2614252. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie vandut: -Imobil teren in suprafata de 1.000 mp, avand carte funciara 52220 si numar cadastral 52220, situat in sat Plaiesu, comuna Timisesti, Str. Neamtului nr. 2, judetul Neamt, apartinand domeniului privat al Comunei Timisesti, conform caietului de sarcini, H.C.L. Comuna Timisesti nr. 105/12.11.2024 si temeiului legal: O.U.G. nr. 57/03.07.2019. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: prin solicitare scrisa la Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul vanzatorului, de la care pot obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: Persoanele interesate pot achita contravaloarea documentatiei de atribuire de 10 Lei/exemplar, ce se achita la Serviciul Impozite si taxe, contabilitate, proiecte, mediu si achizitii publice al institutiei. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 06.12.2024, ora 14.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 16.12.2024, ora 16.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Compartimentul Relatii cu publicul si secretariat administrativ al Comunei Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa oferta: 1 exemplar original. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 17.12.2024, ora 11.00, la Caminul Cultural din sat Timisesti, comuna Timisesti, Str. Inv. Rafael Anton nr. 4, judetul Neamt. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Instanta de contencios administrativ de pe langa Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr. 5, judetul Neamt, telefon 0233.219.493, fax 0233.210.247, e-mail: tr-neamt-scivil @just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 18.11.2024.
Magistraţii i-au împlinit dorinţa. L-au băgat la zdup pe un hârlăuan ce înjurase un poliţist
24/11/2024 23:59

Oprit şi legitimat decătre agentul de poliţie Dumitru D., tanărul a devenit recalcitrant, s-a pus ope injurat şi ameninţat. Nici după ce a fost imobilizat şi dus la secţie, nu s-a potolit. Dimpotriv ...

Doi pumni daţi, trei ani de puşcărie primiţi
24/11/2024 23:58

 Întamplarea ce i-a adus atata ghinion popricăneanului s-a petrecut in seara de 19 mai 2023. Tanărul lucrase toată ziua in gospodăria consăteanului Iulian A., pe care-l ajutase să taie nişte l ...

 O păşcăneană a bătut un bărbat şi i-a sustras telefonul
24/11/2024 23:55

Păşcăneana Rada A. şi iubitul ei, Florin S., au fost trimişi in judecată pentru săvarşirea infracţiunilor de „talhărie calificată”, respectiv „lovire sau alte violenţe”, fapt ...

Doi soţi din Iaşi au demarat o afacere de turism sexual
24/11/2024 23:48

Prin incheierea finală de vineri, 22 noiembrie, judecătorul de cameră preliminară a dat undă verde intr-un nouă proces de proxenitism, inculpaţi fiind soţii Cătălin şi Andreea N., plus taximetristul ...

Incendiu la Volovăț. Șase echipaje de pompieri s-au luptat cu flăcările care au cuprins o casă
24/11/2024 18:47

Şapte echipaje de pompieri au intervenit, duminică după-amiază, pentru stingerea unui incendiu la o casă din localitatea Volovăţ, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ...

Expoziție în aer liber la Muzeul Unirii -  „Iași, oraș minunat”
24/11/2024 17:08

      Complexul Muzeal National „Moldova” Iasi propune publicului expozitia in aer liber „Iasi, oras minunat” semnată de artistul fotograf Ozolin Dusa si organizată i ...

 Trotinetele electrice din Iași, între viteză, haos și revoluția mobilității urbane
24/11/2024 16:52

Trotinetele electrice au invadat străzile din Iasi cu o viteză ametitoare. În ultimii doi ani, mijloacele de transport usor si ecologic s-au transformat dintr-un trend urbanist inovator intr-un adevăra ...

Rugăciunea și tehnologia, între sacru și digital
24/11/2024 13:56

* intr-un univers dominat de algoritmi si notificări, unde smartphone-urile sunt extensii ale existentei noastre, rugăciunea isi găseste un nou loc * cei care altădată căutau linistea unei biserici sau in ...

Cei mai buni clarinetiști din lume vin la Iași
24/11/2024 13:39

Timp de o săptămană, Iasul va deveni centrul unei importante competittii - Concursul International de Clarinet, ajuns la editia a VII-a, care va reuni instrumentişti clarinetisti din intreaga lume. Competit ...

Endometrioza, boala invizibilă care schimbă vieți
24/11/2024 13:37

* in Romania, una din 10 femei sufera de endometrioză, iar 50% dintre femeile diagnosticate răman infertile * desi este o afectiune foarte răspandită, nu este foarte cunoscută, iar două din trei ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei