Doar 200 de bilete vândute la trenurile Iaşi – Ciurea
Dimensiune font:
Trenurile cadenţate Iaşi – Ciurea au fost introduse ca o alternativă la traficul de pe tronsonul CUG – Podu Roş * şefii CFR Iaşi susţin că 40 de ieşeni şi-au achiziţionat deja abonamente pentru aceste curse, iar numărul lor este în creştere * totuşi, în primele două săptămâni de la lansarea curselor au fost vândute doar 200 de bilete
Ieşenii au reclamat în dese rânduri că traficul auto pe tronsonul CUG – Podu Roş este unul infernal, îndeosebi la orele de vârf. Au existat situaţii în care, pentru a fi siguri că ajung în Copou, studenţii erau încă de la ora 6.00 în staţia Tehnopolis, reuşind să intre la cursuri cu puţin înaintea orei 8.00. Prin urmare, orice alternativă la această situaţie poate fi considerată benefică pentru cetăţeni, iar ideea celor de la CFR Călători Iaşi, de a introduce curse pe relaţia Iaşi - Ciurea şi retur poate fi etichetată drept inspirată. Astfel, începând de pe 15 decembrie, au fost programate opt perechi de trenuri regio care circulă pe relaţia Iaşi - Ciurea şi retur. Durata medie a călătoriei este de 17 minute, iar preţul unui bilet la clasa a 2-a la trenurile Regio este de 3,90 lei. În total, luând în calcul şi trenurile regio existente, circulă 15 trenuri cu plecare din Iaşi şi 16 trenuri cu sosire în Iaşi care au opriri în Halta Ciurea.
Ore pentru toate gusturile
Sigur că oferta celor de la CFR îi avantajează în principal pe ieşenii din zona metropolitană (Ciurea, Lunca Cetăţuii), însă în condiţiile în care trenurile opresc în Nicolina) mijlocul de transport devine o alternativă viabilă şi pentru ceilalţi ieşeni. În plus, orarul în care operează aceste curse satisfac toate exigenţele, existând trenuri cu plecare la primele ore ale zilei, continuând cu cele care permit ajungerea la şcoală sau la serviciu (plecare din Ciurea la 6,28 sau 7.27 şi sosirea în Gara Mare la 6,46, respectiv 7.45) şi terminând cu cele care pornesc de la 14.25 sau 17.04 din gara Iaşi cu sosire în Ciurea la 14.41, respectiv 17.20.
Predomină abonamentele
Deocamdată, şefii CFR Călători Iaşi susţin că nu există motive să fie nemulţumiţi. „Este o măsură aflată încă la început, a trecut doar o lună de la introducerea acestor trenuri. Însă lucrurile merg binişor, în sensul că deja avem 40 de abonamente lunare. Noi sperăm că din ce în ce mai mulţi ieşeni se vor orienta către această modalitate de transport, extrem de eficientă atât timp cât în mai puţin de 20 de minute ajungi în centrul Iaşului”, spune Constantin Axinia, directorul Regionalei Iaşi.
Conform statisticilor angajaţilor regionalei, în primele două săptămâni de la lansarea curselor au fost vândute 200 de bilete. La fel au stat lucrurile şi în perioada 1 -14 ianuarie, când a crescut însă numărul de abonamente. Tudor DAMASCHIN
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau