Doar patru luni, cu suspendare, pentru un exhibiţionist înrăit
Dimensiune font:
* acesta a făcut o adevărată obsesie pentru vecina în vârstă de numai 10 ani * ori de câte ori are ocazia, îi face propuneri indecente
M.C. are 42 de ani, locuieşte într-o comună de lângă Hârlău, este necăsătorit şi a făcut o adevărată obsesie pentru vecina sa, L.M., o fetiţă de numai 10 ani. Aceasta e crescută de către bunicul matern, părinţii ei au divorţat, mama a început o relaţie de concubinaj cu alt bărbat şi s-a mutat din localitate, iar tatăl a plecat în străinătate.
Începând din primăvara lui 2020 şi până acum câteva luni, M.C. a abordat-o pe micuţa vecină în repetate rânduri, mai de fiecare dată era băut, îi arăta organul genital şi făcea propuneri indecente, o invita să facă sex sub podul din apropiere.
Încă de la început, minora a povestit despre toate acestea bunicului ei, dar a trebuit să treacă aproape un an până să se strângă dovezi suficiente pentru inculparea exhibiţionistului. Primul martor care a asistat la o asemenea scenă şi s-a arătat dispus să dea declaraţii în faţa instanţei a fost gestionara de la magazinul din apropiere. Ulterior, au mai apărut încă doi săteni care l-au văzut pe M.C. în acţiune.
Drept urmare, bătrânul a făcut plângere penală împotriva vecinului, acuzându-l de hărţuire şi ultraj contra bunelor moravuri. Pârâtul a fost supus unui control psihitric şi s-a constatat că el prezintă o deficienţă mintală uşoară (IQ 61) cu tulburare de comportament, dar faptele ce se impută au fost săvârşite cu discernământ. Cu toate astea, magistraţii de la Judecătoria Hârlău s-au dovedit extrem de indulgenţi cu M.C. Prin sentinţa pronunţată marţi, 14 februarie a.c., acesta a primit o condamnare simbolică. Patru luni, cu suspendare. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau