Doi părinți au donat Spitalului „Sf.Maria” aparatură de 120.000 de euro
Dimensiune font:
Părinţii unui copil răpus de o maladie gravă au avut puterea de a trece peste suferinţa pierderii persoanei dragi şi, împreună cu Organizația Salvaţi Copiii România, au dotat Secţia de oncologie a Spitalului pentru Copii „Sf. Maria” din Iaşi. Aparatura medicală este unică în România, a costat 120.000 de euro şi va da o şansă la viaţă copiilor care primesc cruntul diagnostic: cancer.
Părinţii lui Călin Mihai, un băieţel care nu a supravieţuit unei forme agresive de cancer, au decis să doneze fondurile strânse pentru tratamentul acestuia pentru ca și alţi copii bolnavi să aibă cât mai repede după diagnostic şansa unui tratament adecvat.
Cu suma de 120.000 de euro care a fost donată de cei doi părinţi îndureraţi, Spitalul pentru Copii „Sf. Maria” din Iaşi, cu susţinerea Organizaţiei Salvaţi Copiii, a fost dotat cu un aparat pentru mixarea citostaticelor. Banii provin integral din donaţiile făcute pentru salvarea lui Călin Mihai. Aparatul este primul de acest fel din ţară. „Echipamentul mixează soluţiile citostatice şi toate soluţiile perfuzabile, are o capacitate de 260 de pungi. Vor fi pungi asociate unui tratament care va fi introdus şi ales computerizat. Tot procesul va fi sub mediul steril, sub o măsurare de 0,01 ml/soluţie. Deci siguranţa concentraţiei este de 100%, ceea ce ne va ajuta în activitatea medicală privind îngrijirea pacientului. Putem spunem că suntem norocoşi că am fost dotaţi cu un asemenea echipament pentru că ne ajută să acordăm un bun tratament pacienţilor pediatrici cu patologie oncologică”, a spus Alina Belu, managerul Spitalului pentru Copii.
Călin-Mihai a venit pe lume în ziua de 27 noiembrie 2017. Începea să facă primii paşi când părinţii au aflat întâmplător că are o anemie severă. Totul a fost descoperit după ce copilul a început să facă febră. Avea temperatura de 38 de grade. În urma unor investigaţii, medicii au spus că are un diagnostic foarte grav, neuroblastom de gradul 4, cancer la glanda suprarenală. A urmat un drum lung şi anevoios, prin spitale. Drum cu chimioterapie, injecţii, plânsete şi multă durere.
Tratamentul cu chimioterapie a început de urgenţă. După şase săptămâni, pentru a avea o şansă în plus la viaţă, copilul a fost transferat la o clinică de oncologie din Franţa. În urma campaniei umanitare, părinţii au reuşit să strângă 200.000 de euro. „E o dramă cumplită să pierzi un copil. Gândul că mai am acasă un alt copil care la rândul său suferă din cauza lipsei noastre de lângă el ne-a ajutat să mergem mai departe... A trebuit ca în ultimii ani să ne canalizăm foarte mult să fim puternici pentru el. El avea deja suferinţa lui. Nu avea nevoie şi de suferinţa noastră. Am stat şase săptămâni internaţi aici, la Sf. Maria, am stat şase luni în Franţa. Aşa am avut cum să fac o comparaţie. Nu există comparaţie între ce e aici şi ce e în Franţa. Atunci am spus că pentru că Dumnezeu a fost bun şi ne-a ajutat să adunăm banii necesari pentru Călin Mihai, am decis să sponsorizăm achiziţionarea echipamentului de mixare a citostaticelor”, a spus Alexandra, mama lui Mihai Călin.
„Călin trăieşte prin voi şi prin toate faptele bune pe care le faceţi”
Băieţelul a murit în timp ce medicii din Franţa făceau procedurile premergătoare unui transplant. În ciuda eforturilor depuse de doctorii de la Institutul Gustave Roussy din Paris, soarta a decis ca băieţelul să devină înger. Călin-Mihai s-a stins din viaţă în dimineaţa zilei de 17 mai 2019.
„În Franţa am observat cu totul alte condiţii care se ofereau pacienţilor, o cu totul altă siguranţă pentru tratament. De aceea am decis că dacă acum avem această posibilitate să întoarcem binele primit din partea comunităţii, pentru că oamenii au sărit să ne ajute să ajungem acolo, am decis să întoarcem toată această experienţă, cunoştinţele, ceea ce am văzut că este bun în străinătate să implementăm la noi. Am format Asociaţia Conventus Mirabilis. Aceştia vor fi folosiţi în continuare tot în scopuri caritabile. Ne dorim ca Salvaţi Copiii România să ne fie alături, pentru a putea crea o parte din condiţiile şi tratamentul de care a beneficiat Călin Mihai în Franţa pentru copiii afectaţi de cancer care se regăsesc în saloanele Secţiei de Oncologie a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru copii Sf. Maria din Iaşi", a spus Dragoş Chihaia, tatăl lui Călin Mihai.
Amalia Năstase nu este doar o celebră femeie de afaceri din ţară. De ani de zile, ea este ambasador al celor de la Salvaţi Copiii România. „Călin este unul dintre îngerii pe care i-am cunoscut în viaţa mea. El a venit pe lume şi ne-a părăsit mult prea devreme, lăsând în urma lui o durere care nu poate fi explicată în cuvinte. Călin a lăsat în urmă doi părinţi ca puţini alţii, Alexandra şi Dragoş, care au decis să doneze toate fondurile strânse pentru Călin, pentru a ajuta şi alţi copii care se luptă cu acest diagnostic nemilos. Mă înclin în faţa lor şi le mulţumesc. Călin trăieşte prin voi şi prin toate faptele bune pe care le faceţi, dragă Alexandra şi Dragoş”, a povestit Amalia Năstase, ambasador Salvaţi Copiii România.
Laura RADU
***
La Spitalul pentru Copii sunt internaţi anual 200 de copii. Aceştia revin la spital periodic pentru a beneficia de tratament. Gradul de ocupare a Clinicii de Oncologie Pediatrică este de 99%, uneori chiar şi peste 100%. Tot aici sunt internaţi şi copiii cu afecţiuni hematologice.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau