Doi soţi în divorţ au petrecut iarna în frig. El cu soba, ea cu lemnele
Dimensiune font:
Maria şi Ionuţ C. au împreună trei copii şi locuiesc în casa moştenită de bărbat de la părinţii săi. Din cauza toanelor şi prea deselor istericale ale Mariei, acum trei ani, Ionuţ a deschis acţiune de divorţ. În replică, femeia a făcut mai multe reclamaţii la poliţie şi l-a acţionat de trei ori în instanţă, cerând ordin de protecţie şi evacuarea lui Ionuţ din propria casă. În primele două rânduri, ea a avut câştig de cauză. Ionuţ s-a conformat şi a stat pe la prieteni.
Pe 16 decembrie 2021 a expirat cel de-al doilea ordin de protecţie, iar el a revenit la domiciliu. Ca să evite orice neplăceri şi scandaluri, s-a instalat într-o cameră goală, fără niciun fel de mobilier, în care erau doar câteva lucruri de-ale Mariei. I-a cerut acesteia să şi le ia de-acolo, apoi a dormit toată iarna în frig. N-a făcut focul, întrucât fosta parteneră îi interzisese să se atingă de lemne. Le cumpărase ea, în cursul verii anului trecut. Ionuţ s-a conformat, dar s-a şi răzbunat. A schimbat broasca de la uşa bucătăriei şi a încuiat încăperea unde e singura sobă cu plită din casă. Un nou motiv de certuri interminabile. Ea cerea accesul în bucătărie, el îi răspundea că întreg imobilul, deci şi soba, e proprietatea lui exclusivă. Că n-are decât să ardă lemnele oriunde vrea, numai în soba din bucătărie, nu.
Niciunul dintre ei n-a fost dispus la vreun compromis, a venit valul de frig din martie şi s-a ajuns la al treilea proces. Săptămâna trecută, Maria a cerut Judecătoriei Iaşi emiterea unui nou ordin de protecţie împotriva lui Ionuţ. Acesta a spus magistraţilor că nu e de acord cu aşa ceva, că el a respectat întrutotul termenii precedentelor sentinţe şi că s-a întors în locuinţa ce-i aparţine în exclusivitate şi că nu-i vina lui pentru iarna petrecută în frig. E proprietarul sobei, dar lemnele aparţin Mariei şi n-a avut acces la ele. Şi-a probat afirmaţiile cu înscrisuri şi, de data asta, a avut câştig de cauză. Prin sentinţa dată alaltăieri, magistraţii au respins solicitarea Mariei. Ionuţ poate rămâne în casă. Cât despre focul din sobă, de-acum nu mai e nevoie de aşa ceva. Marcel FLUERARU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau