Două străzi din oraş vor fi închise
Dimensiune font:
Este vorba de strada Codrescu, pe tronsonul cuprins între strada Oastei și strada Mihai Costachescu şi de strada Orientului (tronson cuprins între strada Sălciilor 29, bl. 808A, sc. A și strada Sălciilor 9, bl. 829, sc. D)
Începând de astăzi, două străzi din oraş vor fi închise pentru a putea fi realizate lucrări de asfaltare. Este vorba de strada Codrescu, pe tronsonul cuprins între strada Oastei și strada Mihai Costachescu şi de strada Orientului (tronson cuprins între strada Sălciilor 29, bl. 808A, sc. A și strada Sălciilor 9, bl. 829, sc. D). Angajaţii Citadin vor realiza lucrări de refacere a carosabilului, în scopul menținerii tramei stradale în bună stare de exploatare și siguranță a circulației. În timpul lucrărilor, pe tronsonul închis va fi asigurat accesul mașinilor de intervenție ale Ambulanței, Poliției, Jandarmeriei și Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Zilele trecute, echipele Citadin SA au avut intervenţii pe mai multe șantiere în tot orașul, după cum urmează: reparaţii cu asfalt pe Strada Oastei, reparaţii cu material concasat pe Strada Ciprian Porumbescu, Strada Mihail Sturza, Strada Cronicar Mustea, Strada Grigore T. Popa, ridicare cămine la cotă pe Strada Codrescu şi refacere piste de biciclete pe Şoseaua Nicolina. De asemenea, au fost realizate marcaje transversale pe Bulevardul Tudor Vladimirescu. Până acum au fost finalizate lucrările de pe Strada Eternitate, Strada Vasile Lupu, în cartierul Primăverii, Strada Hanciuc, Strada Nicolina, Şoseaua Nicolina. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau