După accident, şoferul a fugit cu actele şi plăcuţele de înmatriculare ale maşinii
Dimensiune font:
Puţinii săteni care locuiesc în vale, la Putna, au fost treziţi, alaltăieri dimineaţă de un zgomot puternic, de parcă s-ar fi dat cu bomba. Au zăbovit ceva timp până să prindă curaj şi să iasă din casă pentru a vedea ce se întâmplă. Războiul din Ucraina îi îndemna la prudenţă. În cele din urmă, câţiva cetăţeni mai curajoşi şi-au luat inima-n dinţi şi au ieşit în stradă. Nu mai văzuseră niciodată aşa ceva. În şanţul de la marginea drumului, o maşină de teren, murdară de noroi, stătea răsturnată pe o parte. În faţa ei, la nici doi metri, un tei rupt, cel mai probabil în urma impactului. În spate, podeţul deteriorat. Jeep-ul, transformat în epavă, cu parbrizul spart, capota strâmbată etc. Maşina nu avea numere de identificare şi nici înăuntru nu era nimeni. A stat aşa ore întregi, fără să fie revendicată de nimeni. Cel mai probabil, proprietarul maşinii era beat atunci când s-a izbit de podeţ şi a ricoşat în tei, eşuând în şanţ. Individul a părăsit locul accidentului, luând cu el actele maşinii, precum şi plăcuţele de înmatriculare. Deşi se pare că poliţia l-a identificat, acesta nu e încă de găsit. Ecaterina VICOL
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau