Elevii ieșeni au obținut 7 premii la Olimpiada Națională de Limba Neogreacă
Dimensiune font:
În perioada 15-17 aprilie 2022, la Galaţi, s-a desfăşurat OLIMPIADA NAŢIONALĂ DE LIMBA NEOGREACĂ (maternă şi modernă), organizată de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Galaţi şi Comunitatea Elenă din Galaţi, eveniment ce a reunit 109 elevi din 19 judeţe ale ţării.
Lotul ieșean a obținut 7 distincții la etapa națională, 1 premiu și 6 mențiuni. Aceste rezultate vin ca o confirmare a talentului şi a pasiunii elevilor pentru studiul limbii neoelene. Sunt totodată şi o recompensă binemeritată pentru strădania acestora şi nenumăratele ore de pregătire suplimentară, atunci când au trebuit să îşi reorganizeze programul şi să renunţe la activităţile specifice vârstei.
Eleva Radu Gabriela-Ingryd de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” a obținut premiul II, la nivelul de competență B1, și s-a calificat la Olimpiada Internațională a Elenismului care se va desfășura anul acesta, în perioada 08 – 11.09.2022, la București.
Mențiuni au obținut elevii: Sitaru Alexandru Florin (nivelul A1) și Fînaru Andrei-Bogdan (nivelul A2) de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare”, Braho-Croitoru Ecaterini (nivelul A2) de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, Stamoulis Petros (nivelul A2) de la Colegiul Național Iași, Stergiadis Sofia-Sara (nivelul A2) de la Școala Gimnazială „Titu Maiorescu” și Cojocaru Miruna-Gianina (nivelul B1) de la Colegiul Național „Emil Racoviță”.
Felicitări tuturor elevilor participanți pentru voinţa, perseverenţa, profunzimea, creativitatea, responsabilitatea de care au dat dovadă, precum și cadrelor didactice coordonatoare, doamnei Georgia Karakasili, profesor detașat din Grecia la Comunitatea Elenă din Iași, și doamnei Averikios Mirela, profesor la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile cel Mare” din Iași.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau