Elicopter SMURD chemat în ajutorul unui turist rănit pe Ceahlău
Dimensiune font:
Un turist de 52 de ani, care a alunecat pe gheață, în seara de sâmbătă, 18 ianuarie, și s-a lovit de niște stânci a fost preluat de un elicopter SMURD ieri. Accidentul a avut loc târziu, iar întunericul și traseele acoperite cu gheață ar fi îngreunat evacuarea. Ca urmare, salvamontiștii au optat pentru stabilizarea și menținerea sub control a accidentatului în baza Dochia, iar ieri au chemat elicopterul. „Am găsit elicopter la Brașov, în rest nu se putea decola din cauza condițiilor atmosferice, și în 45 de minute a ajuns la Dochia, noi în 45 de minute nu știu dacă făceam câteva sute de metri de traseu, cu omul pe targă”, a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț. De la cota 800-900 traseele sunt pline de gheață și este bine ca turiștii să știe că fără încălțăminte prevăzută cu colțari este foarte dificilă deplasarea, cu riscuri.
George VANCEA
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau