Exodul verzilor, la Iaşi
Dimensiune font:
* o parte dintre membrii filialei ieşene a Partidului Verde s-au înscris în PSD
* „Casa noastră nu mai are acoperișul verde, îl are roșu”, a precizat Sebastian Tătaru, fost lider al „verzilor” ieşeni
Peste 120 de persoane s-au înscris, la sfârșitul săptămânii trecute, în PSD Iași. O parte dintre noii membri sunt veniți de la Partidul Verde, mai exact, aproximati 20 de membri activi care au participat la ultimele două campanii electorale. Printre aceştia se află şi lideri ai organizaţiilor municipal şi judeţene, printre care Cătălin Anechițoaiei, Sebastian Tătaru, Sorin Rotaru, Albert Gabriel și Tudorel Apostol. „Timp de zece ani am fost blazonul ecologiștilor și verzilor în județul Iași. Am reușit să mișcăm câteva lucruri, în principal legislativ. Eu și majoritatea colegilor care au stat lângă mine în toți acești am am decis să continuăm chiar dacă casa noastră nu mai are acoperișul verde și îl are roșu. Împreună facem politică de stânga pentru oameni, indiferent de vârstă sau pregătire profesională. Noi suntem aceiași, oameni aproape de oameni, chiar dacă schimbăm culoarea acoperișului. Doar împreună avem șansa să schimbăm, în bine, orașul Iași, județul Iași, România”, a declarat Sebastian Tătaru.
Noii social-democrați provin din toate categoriile sociale, ieșeni de toate vârstele, de la tineri studenți și până la seniori cu experiență. „Ne reformăm pentru ieșeni. Acesta este motto-ul nostru! Sunt optimist și privesc cu încredere spre viitor. Vom crea o simbioză între noii veniți și membrii cu experiență și pricepere din partidul nostru. Vom continua să promovăm tineri competenți în funcțiile publice, așa cum s-a întâmplat recent cu prefectul Bogdan Cojocaru și secretarul de stat Bogdan Balanișcu” a declarat senatorul Maricel Popa, președintele PSD Iași.
PSD spune că își dorește să devină partidul numărul 1 în preferințele și opțiunile ieșenilor. Ruxandra CAȘU
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau