Iașul este un oraş turistic şi, cel puţin câteva luni pe an, găzduieşte oameni din toate zonele ţării sau ale lumii. Are multe de arătat: mănăstiri, Veneția limpede, istorie şi… rufele cetăţenilor care o "populează"
Departe de a fi vestigii istorice, sârmele cu „albiturile” ieșenilor sunt însă la vedere peste tot în oraş, şi prin cartiere, dar şi în centru. Agăţate la ferestre sau în curţi, rufele colorează peisajul urban şi aşa aglomerat şi uşor haotic. Poliţiştii locali îi mai amendează, din când în când, pe cei care îşi lasă rufele spălate la vedere. Însă e greu să ia la rând fiecare bloc şi fiecare scară în parte, să bată la uşa ieșenilor fără ascunzişuri şi să le facă la fiecare în parte proces verbal de sancţionare.
„Mă disperă vecinii şi toţi cei care îşi pun chiloţii la uscat, întinşi frumos şi aliniaţi la geam, în văzul tuturor. Deschizi ochii dimineaţa, te uiţi pe fereastră să cauţi soarele şi dai cu ochii de budigăii ăstora. Unii oameni nu au deloc jenă. De ce trebuie să se «delecteze» toţi vecinii şi toţi cei care trec pe stradă cu chiloţii, pijamalele, maiourile tale? Asta ţine de intimitate şi de bun simţ. Iar acolo unde nu există, atunci trebuie impus, prin amendă. Dacă ar fi amendaţi oamenii aceştia şi-ar lua rufele în casă, nu ştiu, nu mă interesează, unde!”, ni s-a plâns un ieșean care locuieşte în cartierul Tatarasi.
Alţii le găsesc scuze celor care atârnă rufele la ferestre.
„Pe vremuri, erau uscătoarele, la parter sau la ultimul etaj, unde locatarii îşi puteau întinde rufele. Acum ele au fost transformate în camere sau depozite, sunt încuiate. Balcoanele au fost şi ele transformate în bucătării, livinguri sau dormitoare şi oamenii nu mai pot pune sârme pentru rufe. Aşa că fiecare se descurcă cum poate. Că doar nu îşi duc toţi hainele la curăţătorie”, este de părere Marius, mutat nou în cartier.
Totuşi, nu ar strica o campanie prin care ieșenilor să le fie reamintit faptul că nu au voie să îşi usuce rufele la vedere.
Cadrul legal există, sporadic, au mai fost aplicate sancţiuni, dar nu au existat acţiuni speciale pentru aceste cazuri.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<>
Adauga comentariul tau