Extinderea Penitenciarului, amânată pentru 2022
Dimensiune font:
Liberalii au propus ieri constituirea unei comisii care să negocieze cu Ministerul Justiţiei relocarea unităţii de detenţie
Consilierii locali au decis ieri să scoată de pe ordinea de zi proiectul de extindere a Penitenciarului Iași în Copou, la propunerea liberalilor.
Totodată, liberalii au propus formarea unei comisii de negociere cu Ministerul Justiției pentru relocarea unității de detenție din Copou. „Considerăm că acest proiect necesită o analiză aprofundată, iar discutarea lui acum poate fi pripită”, a declarat, în debutul ședinței, liderul de grup al consilierilor PNL Ciprian Bostan.
Liberalii au propus scoaterea de pe ordinea de zi a proiectului în condițiile în care, în mediul online, s-a stârnit o dezbatere largă privind oportunitatea extinderii unității de detenție în Copou. De asemenea, activistul civic Iulian Boia, unul dintre fondatorii Asociației CIVICA, a inițiat o petiție online pentru oprirea extinderii Penitenciarului care a strâns, în mai puțin de 24 de ore, peste 600 de semnături.
Prin proiect, se propune dublarea suprafeţei construite actuale, care va ajunge la 2,4 hectare, din cele 5,3 pe care le are în proprietate unitatea de detenţie. Evident, dacă actualul Penitenciar ar fi relocat, atunci, în Copou, ar fi eliberată o suprafață de 5,3 hectare care ar putea avea o cu totul altă destinație decât una de unitate de detenție. Lucian STATE
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau