Festival pentru lesbiene, gay, bisexuali şi transgenderi la Iași
Dimensiune font:
Comunitatea LGBTQ din Iaşi organizează o serie de manifestări până la finalul lunii septembrie, activităţi reunite în cadrul "Festivalului comunităţii LGBTQ din Iaşi – Iaşi Pride 2021". Festivalul se adresează persoanelor lesbiene, gay, bisexuale şi transgender, organizatorii subliniind că aceste activităţi reprezintă un pas important pentru comunitatea localăt prin faptul că în acest fel Iaşul ajunge din urmă celelalte oraşe din ţară în cadrul cărora au loc deja astfel de evenimente.
Festivalul este organizat de Asociaţia Rise OUT, primul ONG dedicat comunităţii LGBTQ din Iaşi. "Membrii asociaţiei organizează acest festival în primul rând pentru ca oamenii din comunitate să nu ne mai simtă îndepărtaţi de ceea ce înseamnă viaţă şi cultură queer, militând în acelaşi timp pentru vizibilitate şi incluziune pe plan local", subliniază organizatorii, adăugând totodată că "pride înseamnă mândrie, însă îi este dat dublul sens de demnitate, deoarece Iaşi Pride este un festival care exprimă demnitatea comunităţii LGBTQ. E momentul să facem un pas înainte", spun organizatorii.
Astfel, potrivit organizatorilor evenimentului, scopul festivalului este de a crea mai multă conştientizare asupra comunităţii LGBTQ, iar oamenii sunt invitaţi să cunoasă mai bine persoanele din această comunitate, să interacţioneze şi să afle ce înseamnă Pride.
"Evenimentele nu vor avea o foarte mare amploare, pentru că numărul de participanţi nu va fi foarte mare, dar le-am gândit pentru a fi foarte diverse, să fie mai mult în jurul weekend-urilor. Din păcate, marş anul acesta nu vom avea, dar vrem să avem un traseu pe biciclete", afirmă Cosmin Grădinariu, preşedintele organizaţiei Rise OUT, adăugând că manifestările au drept element central conştientizarea. "Este vorba de conştientizare mai mult, să arătăm că existăm şi noi aici la Iaşi şi să nu ne mai simţim invizibili", subliniind totodată că, în general, rolul unui "Pride" este acela de a oferi celor interesaţi posibilitatea de a înţelege comunitatea LGBTQ şi de a-i cunoaşte pe membrii acesteia. De asemenea, organizatorii îşi doresc să construiască o punte între comunitatea LGBTQ locală şi celelalte comunităţi active din oraş.
Iaşi Pride 2021 se va desfăşura în perioada 10 septembrie - 1 octombrie, iar prima manifestare va avea loc vineri seară, 10 septembrie, la Acaju. Weekend-ul continuă sâmbătă, cu vernisajul expoziţiei "Istorii queer reunite", la galeria de artă "N. Tonitza", iar duminică va avea loc un concert de queer covers de la Cosmin Vaman şi Alexandra Andrei, la Gist. În următoarele săptămâni vor avea loc proiecţii de film, concerte, discuţii pe teme de sănătate mintală şi sexuală, dar şi discuţii despre feminism intersecţional, performance cu drag queens şi voguing, testări HIV gratuite, yoga sau petrecere Pride. Întregul program poate fi consultat pe pagina organizaţiei, riseout.ro.
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
PUBLICAŢIE DE VÂNZARE PRIN NEGOCIERE DIRECTĂ
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau