Festivalul „B Zone Folk România“, organizat de Consiliul Județean Neamț la Târgu-Neamț
Dimensiune font:
Consiliul Județean Neamț, în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Târgu-Neamț și Casa Culturii „Ion Creangă“, organizează cea de a doua ediție a Festivalului „B Zone Folk România“, în perioada 10 -11 septembrie 2022, în Parcul Cetate din oraș.
Iubitorii muzicii folk se vor bucura, timp de două zile, de recitaluri susținute de nume mari ale acestui gen muzical: Ducu Bertzi, Radu Gheorghe, Adrian Mărgineanu, Adrian Bezna, Cenaclul „Flacăra“ cu Andrei Păunescu și invitații săi, printre care se vor afla Mircea Vintilă, Emeric Imre, Magda Puskas. Alături de aceștia, vor urca pe scenă tinere talente, membri ai unor asociații culturale din județul Neamț, pasionați ai genului.
În calitate de președinte al Consiliului Județean, am susținut toate proiectele culturale și vreau să organizăm pentru nemțeni și turiști cât mai multe evenimente prin care avem ocazia să promovăm valorile culturale și frumusețea zonei noastre“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau