Filme bune și o avanpremieră specială, la Cinema Ateneu

Dimensiune font:

| 23-01-2021 10:30

 

Șase producții, printre care și filmul colectiv, vor rula în perioada 25-31 ianuarie pe ecranul de la Cinema Ateneu. Ca o noutate, la final de săptămână, cinefilii vor putea viziona în prezența echipei un episod din unul dintre cele mai recente seriale lansate în mediul online.
Cărturan surprinde momentul în care viața unui bărbat de 60 de ani este dată peste cap, atunci când află că, din cauza unei boli incurabile despre care nu ştia nimic, mai are de trăit foarte puţin. Situaţia lui este cu atât mai complicată pentru că îl are în grijă pe nepotul său de 14 ani. Din distribuție fac parte actorii Teodor Corban, Adrian Titieni, Dana Dogaru, Cristina Flutur, Iulia Lumânare, Marcelo Cobzariu și Carmen Tănase.
Considerat de Hollywood Reporter „sexy și original” și descris de Variety drept „un Westworld francez cu actori în loc de roboți”, comedia romantică Cei mai frumoși ani / La Belle Époque a fost de trei ori premiată la César 2020, pentru Cea mai bună actriță într-un rol secundar (Fanny Ardant), Cel mai bun scenariu (Nicolas Bedos) și Cele mai bune decoruri
Documentarul colectiv, în regia lui Alexander Nanau, este propunerea României la premiile Oscar 2021, secțiunea „Cel mai bun lungmetraj internațional”. Filmul nu surprinde momentul incendiului de la Colectiv, ci consecințele catastrofei agravate de incompetența sistemului medical de stat din România și momentul crizei dezinfectantilor diluați din 2016.
Martin Eden, o adaptare modernă a romanului omonim al lui Jack London, a făcut parte din selecția Festivalului de Film de la Veneția 2019, unde Luca Marinelli a câștigat Cupa Volpi pentru Cel mai bun actor.
Cei mici sunt invitați la animația Animal Crackers / Salvați de crănțănei, o producție despre prietenie, curaj și împlinirea viselor. În film îl vom vedea pe Owen împreună cu familia sa, într-o aventură plină de giumbușlucuri și peripeții.
Pe 30 ianuarie 2021, de la ora 12.30, poți să vezi în premieră ultimul episod din serialul 6ASE, ce a făcut senzație iarna aceasta în mediul online. Serialul prezintă povestea a 6 copii care trec prin tot felul de peripeții, după ce au fost răpiți de o agenție secretă. Dar, asemenea unor supereroi moderni, reușesc să treacă de orice obstacole cu ajutorul prieteniei. Acțiunea celor 8 episoade devine cu atât mai complexă, cu cât o multitudine de personaje pleacă în căutarea lor – poliția, profesorii, colegii și părinții lor.
Din acest proiect fac parte mai multe vedete din showbiz-ul românesc, cântăreți, sportivi, dar și actori profesioniști de la Ateneul Național din Iași sau copii din cadrul școlii de televiziune Just Smile Iași. În rolurile principale îi putem întâlni pe Cătălin Moroșanu, Lino Golden, Vlad Baba, Erica Moldovan, Cezara Cristescu, Ion Paladi, Dumitru Florescu, Codrin Dănilă, Răzvan Popescu, Gabriela Guzun, Diana Drăgușin, cei 6 copii Alessia Ceapraga, David Popescu, Denisa Tudosa, Ronny Fiterman, Celina Enea, Yanis Pavel și mulți alții.
Biletele pot fi achiziționate de pe www.cinemaiasi.ro sau de la casieria Ateneului Național din Iași. Proiecțiile sunt organizare cu respectarea măsurilor de siguranță și distanțare.

Filmele vor putea fi vizionate conform programului, astfel:
25 ianuarie 2021
Ora 18.00 - „Cărturan” - (regia Liviu Săndulescu) – AP 12
Ora 20.00 - „Cei mai frumoși ani” - La Belle Epoque – (regia Nicolas Bedos) – N 15 - Nerecomandat sub 15 ani

27 ianuarie 2021
Ora 18.00 – „Colectiv” – (regia Alexander Nanau) – AP 12
Ora 20.00 - „Martin Eden” – (regia Pietro Marcello) – AP 12

29 ianuarie 2021
Ora 18.00 - „Cei mai frumoși ani” - La Belle Epoque – (regia Nicolas Bedos) – N 15 - Nerecomandat sub 15 ani
Ora 20.00 - „Martin Eden” – (regia Pietro Marcello) – AP 12

30 ianuarie 2021
Ora 12.30 - „6ASE” - (regia Ciprian I. Iacob) – AVANPREMIERĂ – Episodul 8 – Proiecție în prezența echipei
Ora 14.00 - „Animal crackers” - (regia Scott Christian Sava, Dean Lorey) – 2D – DUBLAT – AG

31 ianuarie 2021
Ora 14.00 - „Animal crackers” - (regia Scott Christian Sava, Dean Lorey) – 2D – DUBLAT – AG
 

Urmareste-ne si pe canalul nostru de WhatsApp

Puncte preluare anunturi  "Evenimentul Regional al Moldovei"  in Iasi

<>

Adauga comentariul tau

Nume:

E-mail:

Comentariu:

Security Code
Imagine noua

ULTIMA ORA

1.Informatii generale privind concedentul, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Tasca, cu sediul in comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt, telefon 0233/255.023, fax 0233/255.023, email: primaria_tasca@yahoo.com, cod fiscal 2614457. 2.Informatii generale privind obiectul concesiunii, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie concesionat: o parcela de 3.226mp, nr.cadastral- 51842, CF-51842, situata in intravilanul comunei Tasca, sat Tasca, F.N., apartine domeniului privat al Comunei Tasca, conform H.C.L.Tasca nr.21/27.02.2025 si O.U.G.nr. 57/03.07.2019. 3.Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1.Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul Comunei Tasca. 3.2.Denumirea si adresa serviciului/ compartimentului din cadrul concedentului, de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Urbanism, din cadrul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt.Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 3.3.Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul: 100 Lei/exemplar, se achita cu numerar, la Casieria Comunei Tasca. 3.4.Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 17.04.2025, ora 12.00. 4.Informatii privind ofertele: 4.1.Data-limita de depunere a ofertelor: 29.04.2025, ora 09.00. 4.2.Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str. Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 4.3.Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: Oferta se depune intr-un exemplar original, in doua plicuri sigilate: unul exterior si unul interior. 5.Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 29.04.2025, ora 10.00, la sediul Comunei Tasca, comuna Tasca, sat Tasca, Str.Lt. Vasile Mitru nr.11, judetul Neamt. 6.Denumirea, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Tribunalul Neamt, Piatra Neamt, B-dul Decebal nr.8, judetul Neamt, telefon 0233/214.019, fax 0233/216.585, e-mail: jud-piatraneamt@just.ro. 7.Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
1. Informatii generale privind autoritatea contractanta, in special denumirea, codul de identificare fiscala, adresa, numarul de telefon, fax si/sau adresa de e-mail, persoana de contact: Comuna Todiresti, cu sediul administrativ in sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava, telefon 0230.539.535, fax 0230.539.543, e-mail: primaria todiresti@yahoo.com, cod fiscal 4326922. 2. Informatii generale privind obiectul procedurii de licitatie publica, in special descrierea si identificarea bunului care urmeaza sa fie inchiriat: -3 spatii identificate astfel: cabinet medic familie in suprafata de 32,82 mp, cabinet stomatologic in suprafata de 19,65 mp si farmacie in suprafata de 47,90 mp, ce apartin domeniului privat al Comunei Todiresti, situate in satul Todiresti, comuna Todiresti, Str. Principala nr. 176, judetul Suceava, avand nr. cadastral 43669, CF 43669, conform caietului de sarcini, O.U.G. nr. 57/03.07.2019 si H.C.L. Todiresti nr. 13/28.02.2025. 3. Informatii privind documentatia de atribuire: se regasesc in caietul de sarcini. 3.1. Modalitatea sau modalitatile prin care persoanele interesate pot intra in posesia unui exemplar al documentatiei de atribuire: la cerere, de la sediul institutiei, Compartimentul Secretariat. 3.2. Denumirea si datele de contact ale serviciului/ compartimentului din cadrul institutiei de la care se poate obtine un exemplar din documentatia de atribuire: Compartimentul Secretariat din cadrul Comunei Todiresti, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 3.3. Costul si conditiile de plata pentru obtinerea acestui exemplar, unde este cazul, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ: 10 Lei/exemplar, se achita numerar la Casieria Comunei Todiresti. 3.4. Data-limita pentru solicitarea clarificarilor: 31.03.2025, ora 10.00. 4. Informatii privind ofertele: 4.1. Data-limita de depunere a ofertelor: 08.04.2025, ora 10.00. 4.2. Adresa la care trebuie depuse ofertele: Comuna Todiresti, Compartimentul Secretariat, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 4.3. Numarul de exemplare in care trebuie depusa fiecare oferta: intr-un singur exemplar original, intr-un plic sigilat. 5. Data si locul la care se va desfasura sedinta publica de deschidere a ofertelor: 08.04.2025, ora 12.00, Comuna Todiresti, Compartimentul Secretariat, sat Todiresti, comuna Todiresti, nr. 174, judetul Suceava. 6. Denumirea, adresa, numarul de telefon si/sau adresa de e-mail ale instantei competente in solutionarea litigiilor aparute si termenele pentru sesizarea instantei: Sectia de Contencios Administrativ a Tribunalului Suceava, din municipiul Suceava, Str. Stefan cel Mare nr. 62, judetul Suceava, telefon 0230.214.948, fax 0230.522.296, e-mail: trsv-arhcont@just.ro. 7. Data transmiterii anuntului de licitatie catre institutiile abilitate, in vederea publicarii: 17.03.2025.
Tot mai multe ieșence cer Poliției să le scape de soții furioși
17/03/2025 21:47

* anul trecut, la Iasi au fost emise 919 ordine de protectie, un adevărat record in materie, niciodată consemnat in capitala Moldovei, mai mult decat dublu fată de anul 2020! * profilul victimelor violentei ...

„Adevărata putere a profesiei mele nu se află în succesul profesional, ci în capacitatea mea de a fi acolo pentru celălalt, de a-i oferi încredere și protecție”
17/03/2025 20:24

  Cezara Bătranu-Ciucă si-a inceput cariera juridică in anul 2008, profesand ca avocat mai bine de 13 ani, timp in care am acumulat o vastă experientă in domeniul juridic, reprezentand clienti in ...

Un  ieșean și-a cumpărat, în aceeași zi, două Ferrari Purosangue nou-nouțe!
17/03/2025 19:53

* valoarea unei astfel de masini oscilează intre 563.000 si 1,3 milioane de euro, in functie de dotări * Ferrari Purosangue este primul SUV născut in Maranello si a devenit imediat după lansare (2022) masin ...

CFR investește peste 600.000 de euro într-o gară de la țară. Va fi una dintre cele mai moderne din România
17/03/2025 17:59

Compania Natională de Căi Ferate Romane investeste peste 600.000 de euro in constructia unei gări moderne intr-un sat aparent fără importantă, din nordul Moldovei. In plus, linia ferată va fi electrifica ...

Medicii recomandă plimbările pentru a combate astenia de primăvară
17/03/2025 17:55

* „Sunt recomandate plimbările in aer liber care au efect asupra creşterii fluxului de sange oxigenat la nivelul creierului şi stimulează producerea de serotonină, care induce o stare de bine. La ran ...

Aurul le-a luat mințile românilor
17/03/2025 17:52

* 90% din investitorii romani achizitionează produse de greutăti mai mari (incepand cu lingouri de 20 de grame) * analistii J.P. Morgan preconizează că pretul aurului va depăsi 3.300 dolari per uncie troy ...

Preoții le cer ieșenilor „post online”
17/03/2025 17:50

În plin post al Pastelui, preotii ieseni trag un semnal de alarmă cu privire la timpul pe care il pierdem online. Acestia spun că ceea ce vedem acolo contravine cu ceea ce reprezintă postul, ca insemn� ...

Specialiștii se întâlnesc la Iași, pentru a lupta împotriva dependențelor
17/03/2025 17:50

* „Se incearcă strangerea relatiilor intercolegiale, pe topicurile extrem de importante si artzătoare, legate de dependente. Aici ne referim la alcool, droguri, la noile dependente comportamentale, cele ...

USV dă start campaniei de preînscriere
17/03/2025 17:48

  Candidaţii care doresc să participe la concursul de admitere organizat de cele patru facultăţi ale Universităţii de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi (USV), atat p ...

Zeci de mașini abandonate pe domeniul public, trimise la „fier vechi
17/03/2025 17:48

În cadrul campaniei de curătenie, primarul Mihai Chirica a semnat două dispozitii prin care incă 59 de autovehicule au fost declarate ca abandonate si, ca urmare, vor fi radiate, predate unei unităţi ...

Aboneaza-te la cele mai noi stiri din Regiunea Moldovei