Foc la Vaslui! Un bătrân din Lipovăț a ajuns la spital
Dimensiune font:
Un incendiu puternic a izbucnit, joi, la o locuinţă din comuna Lipovăţ, Detaşamentul Vaslui al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui intervenind cu trei autospeciale.
Potrivit pompierilor, trei persoane surprinse în locuinţă au reuşit să se se autoevacueze, două dintre acestea suferind atacuri de panică.
"Detaşamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă, o ambulanţă SMURD tip B2 şi echipaje specializate pentru limitarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuinţă din Lipovăţ. La sosirea echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta prin ardere generalizată, iar trei persoane care locuiau în casă nu erau de găsit, existând suspiciunea că acestea au fost surprinse în incendiu. După localizarea incendiului, cele trei persoane au fost găsite", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.
Conform sursei citate, un tânăr în vârstă de 20 ani şi bunicul său în vârstă de 81 ani suferiseră atacuri de panică, iar o femeie în vârstă de 57 ani se adăpostise la o rudă. Persoanele care au suferit atacuri de panică au primit îngrijiri medicale în ambulanţa SMURD. Bărbatul în vârstă de 81 ani a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Vaslui, acesta fiind diagnosticat cu hipotermie şi atac de panică.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un conductor electric care alimenta un instant de încălzire a apei.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau