Focar uriaș de coronavirus în județul Neamț. 100 de persoane cu handicap, aflate într-un centru, au fost infectate
Dimensiune font:
Focar uriaș de coronavirus în județul Neamț, la un centru pentru persoane cu handicap, unde peste 160 de persoane, angajați și beneficiari, au fost infectate.
Este vorba despre 100 de pacienți și 67 de angajați.
"Salariaţii COVID-19 pozitivi, aflaţi în izolare preventivă la domiciliu, au fost internaţi, iar familiile au fost plasate în izolare la domiciliu", a declarat la Digi24 Radu Firăstrău, director al DSP Neamț.
Beneficiarii cu forme uşoare sau asimptomatici sunt trataţi în centru.
"Ca urmare a consultărilor dintre şefii DGASPC, ai Centrului Păstrăveni şi medicii specialişti s-a stabilit ca salariaţii care ar fi trebuit să încheie perioada de izolare la locul de muncă să rămână în continuare în activitate, iar cei din prima tură care au primit rezultatele negative să vină la lucru, de asemenea", potrivit sursei citate.
Un alt focar de infectare este la Centrul pentru copii cu dizabilităţi "Sancta Maria" Piatra-Neamţ unde sunt înregistrate 6 cazuri de COVID-19 la salariaţi şi 13 la tinerii aflaţi în instituţie, a spus Firăstrău.
"Personalul a fost internat în spital în vederea izolării şi tratării. Tinerii, asimptomatici, au fost izolaţi în cadrul centrului, într-un pavilion separat, au fost evaluaţi de către medici infecţionişti şi sunt monitorizaţi de către personalul de specialitate al centrului", a declarat conducerea DSP Neamţ.
Testarea personalului de îngrijire şi în căminele de bătrâni a început din 16 aprilie.
Testarea acestora trebuia efectuată de 2 ori pe lună, la începutul fiecărei perioade de izolare preventive la locul de muncă.
Au fost recoltate probe din 21 de cămine de bătrâni publice şi private, de la 245 angajaţi şi beneficiari.
Pentru 4 angajaţi şi 11 rezidenţi ai unui centru privat din Almaş s-a confirmat infectarea cu COVID-19. Persoanele au fost internate în spital în vederea izolării şi tratării.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau