Focarele de COVID de la Iaşi, tot mai mari. Se deschide secţia de ATI la Lețcani
Dimensiune font:
O veste bună vine dinspre Spitalul Modular de la Leţcani, unde mâine este aşteptat primul transfer al pacienţilor grav către secţia de ATI de acolo. „Am fost în acest weekend împreună cu ministrul Sănătăţii şi cu directorul DSP, la Leţcani. În ceea ce priveşte Secţia de ATI, am constat că ventilatoarele funcţionează. Dar, ca să avem o soluţie de rezervă, am optat pentru un backup cu butelii de oxigen. Astfel, mâine, primii pacienţi care ar putea fi dirijaţi către Secţia de ATI de la Leţcani . După aceea vom exinde numărul de paturi ATI în funcţie de cum va arăta şi valoarea de funcţionare a ventilatoarelor“, a declarat prof.dr. Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecţioase.
Din punctul de vedere al zonei de confirmaţi, Carmen Dorobăţ a precizat că în acest moment există 35 de pacienţi cu forme uşoare, dar cu boli asociate de risc şi cu forme medii de COVID 19 internaţi. De asemenea, dr. Dorobăţ a mai spus că se intenţionează suplimentarea numărului de paturi în acest sector până la 70, dar asta depinzând de cât de repede se va finaliza concursul de angajare pentru personalul medical aferent.
Referitor la gradul de ocupare a paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor ieri erau ocupate 490 de paturi, din care 42 sunt din secţiile/compartimentele AŢI. Ieri, mai erau libere trei paturi ATI la Neurochirurgie şi două paturi ATI la Infecţioase. În spitalele suport COVID-19 mai erau libere 18 paturi.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau