Fostul șef al ABA Siret, condamnat pentru abuz în serviciu
Dimensiune font:
El a povestit cum se făceau angajările pe criterii politice * el este primul director din cadrul Apelor Române condamnat pentru numirea ca șefi de structuri a unor persoane care nu aveau nicio calificare în domeniu
Fostul director al Administrației Bazinale de Apă (ABA) Siret, Răzvan Găină, a recunoscut în fața procurorilor că numirile în funcții în cadrul Apelor Române se executau la ordin politic, după ce a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu. Chiar și funcția sa, tot politic a obținut-o. El este primul director din cadrul Apelor Române condamnat pentru numirea ca șefi de structuri a unor persoane care nu aveau nicio calificare în domeniu.
Povestea unui dosar politic
Pe 31 ianuarie 2022, Tribunalul Bacău a validat condamnarea fostului director al ABA Siret, Răzvan Găină, la doi ani, șapte luni și zece zile închisoare cu suspendare sub supraveghere, acesta fiind găsit vinovat pentru abuz în serviciu.
Condamnarea lui Găină vine după ce acesta a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA. Fostul director ABA Siret a ales să colaboreze cu anchetatorii, recunoscând că numirile în funcții în cadrul Apelor Române, dar și al altor instituții, se realizau politic.
Răzvan Găină a fost pus sub acuzare după ce a executat două numiri politice în structurile Apelor Române din Neamț și Pașcani. Doi liberali au ajuns șefi la Serviciul de Gospodărire a Apelor (SGA) Neamț, respectiv la Sistemul Hidrotehnic Independent (SHI) Pașcani, deși nu aveau nicio legătură cu domeniul, potrivit motivării prin care judecătorii au validat condamnarea.
Ancheta a fost declanșată după ce, la începutul lunii februarie 2021, o reclamație anonimă sesiza procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău că la conducerea Sistemului Hidrotehnic Independent (SHI) Pașcani din cadrul ABA Siret a fost numită o persoană care nu îndeplinea condițiile legale: Andrei Marius Rîznic, un fost șef de sală la un restaurant, fără nicio pregătire în domeniul apelor. Rîznic era la acea vreme vicepreședinte al filialei PNL Pașcani. Fiind sesizată o infracțiune de abuz în serviciu, dosarul a fost declinat la DNA.
În urma verificărilor efectuate de DNA, s-a constatat că în anul 2020, directorii SGA Neamț, Marius Mihai Nechita și SHI Pașcani, Andrei Marius Rîznic, au fost angajați în sistem și numiți în funcțiile de conducere fără a se ține cont de cerințele necesare ocupării postului. Artificiul folosit pentru numirile în funcții: detașarea de la o instituție la alta.
Puncte preluare anunturi "Evenimentul Regional al Moldovei" in Iasi
<
Adauga comentariul tau